Categories: Actualitate

„Între Eros şi Thanatos. Analize şi comentarii”, sub semnătura lui Gligor Haşa

Magdalena Şerban

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat în incinta Deva Mall, un eveniment cultural dedicat comemorării morţii poetului Mihai Eminescu, de la a cărui trecere în eternitate s-au împlinit 128 de ani. Cu acest prilej, dascălul, scriitorul şi publicistul Gligor Haşa şi-a lansat volumul de studii eminesciene „Între Eros şi Thanatos. Analize şi comentarii”.

,, Numele lui Gligor Haşa a devenit de multă vreme un reper pentru cultura hunedoreană, pentru viaţa literară a judeţului. Autor a peste 20 de volume de proză, de versuri, eseuri, studii istorice, exegeze eminesciene, Gligor Haşa face parte dintre cei mai importanţi scriitori din judeţul Hunedoara, o personalitate puternică a cărei opinie nu poate fi ignorată. O constantă a preocupărilor sale o constituie pasiunea pentru creaţia lui Mihai Eminescu, creaţie pe care a analizat-o şi a interpretat-o în numeroase pagini de exegeză. Volumul „Între Eros şi Thanatos. Analize şi comentarii” este o culegere de analize ale unor poezii eminesciene mai puţin sau deloc studiate la şcoală (Atât de fragedă, Când însuşi glasul gândurilor tace, Ce-ţi doresc eu ţie, Dintre sute de catarge, Dorinţa, La steaua fiind doar câteva), la care se adaugă studii ce abordează subiecte cum sunt muzica în poezia eminesciană, Eminescu şi Ion Budai Deleanu. Acum, când ne plecăm frunţile cu pioşenie şi recunoştinţă în faţa efigiei lui Eminescu, cel plecat din această lume la 15 iunie 1889, ne-am bucurat să fim martorii unui eveniment cultural deosebit, emoţionant, pe care ni l-a dăruit cu generozitate şi pasiune îndrăgitul scriitor Gligor Haşa, prietenul bun al bibliotecii noastre, căruia i-am mulţumit pentru tot ceea ce face întru păstrarea memoriei Poetului nostru naţional”, a afirmat managerul Bibliotecii Judeţene, Sebastian Bara. Acesta i-a urat autorului succes în viitoarele sale scrieri, asigurându-l că instituţia de cultură pe care o conduce va avea uşa mereu deschisă pentru promovarea valorilor literare, cu precădere a celor hunedorene.

https://www.facebook.com/bibliotecadeva/?fref=ts

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

19 minute ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

21 de minute ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

o zi ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

o zi ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

2 zile ago