ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. VIAŢA, O CĂLĂTORIE SUBLIMĂ (5)

Astăzi vom vorbi despre ORGOLIU…

de Valentina Mureşan

Dacă aţi citit articolul anterior, ştiţi deja că nu-mi plac măştile, nu le-am purtat, n-am rezonat niciodată cu ele. Însă aşteptările şi orgoliul m-au trântit în această viaţă, până la epuizare, până acolo încât am fost nevoită să iau atitudine împotriva mea. Despre aşteptări am vorbit deja, spunându-vă că sunt „otrava sufletului“ şi vine rândul orgoliului să-l buchisim împreună şi să vedem de ce este el numit „inamicul iubirii“.
Cu toţii ne dorim să trăim într-o lume perfectă, deşi ştim că ar fi o plictiseală îngrozitoare. Frumuseţea acestei vieţi vine din autenticitate în diversitate. Însă diversitatea trebuie să fie de o bună factură! Când vorbim de orgolii, vorbim de acea parte a personalităţii noastre care-şi are sămânţa în cei şapte ani de acasă. Nici un ogolios nu dobândeşte orgoliul la 25 de ani! De cele mai multe ori, cele mai rafinate educaţii au coincis cu transmiterea unor programe toxice care au distrus şi distrug vieţi. Nu vom vorbi aici despre orgolioşii cu certificat, cei ce fac doar cum vor ei, când vor ei, cât vor ei, sau cer de la noi exact ce ei nu pot oferi. Astăzi vom vorbi despre orgoliul subtil, despre cel care se confundă cu multe trăsături sau sentimente, fără ca noi să ştim că în spatele lor stă cel mai perfid dintre orgolii.
Mi s-a spus cândva, pe vremea când nu ştiam nimic din ce ştiu, că voi dobândi seninătatea vieţii atunci când voi renunţa la orgoliu. În concluzie, am renunţat la persoana care mi-a spus acest lucru. Şi asta pentru că mintea mea de atunci nu înţelegea că mi-am distrus prima căsnicie din orgoliu, confundându-l cu neîmplinirile mele, cu aspiraţiile sfărâmate de partener, cu impotenţa de a crea ceva din nimic. L-am descoperit mai apoi în tangenţele cu cei din jur, l-am întâlnit în relaţiile profesionale, practic, atunci când am înţeles cum am distrus tot în jurul meu, l-am recunoscut pe el, pe orgoliu, în toate frustrările mele.
De-a lungul timpului, fie la cabinet, fie printre apropiaţi, am întâlnit oameni cu diverse nefericiri bazate pe orgoliu. Am să vă dau câteva exemple: un bun specialist, un om de o valoare incontestabilă, face într-o zi o greşeală care a distrus nişte suflete. Până la urmă oricine poate greşi, e firescul uman care nu este o maşinărie perfectă şi ar fi fost infinit mai simplu ca vina să fie recunoscută cu smerenia omului conştient. Însă nu a fost să fie aşa, ci din contră, omul a refuzat să admită că a greşit, să se judece chiar, să piardă noţiunea realităţii, a dimensiunii umane şi chiar propria viaţă. Nu vorbesc aici despre faptul că persoana în cauză a vrut să muşamalizeze greşeala, ci de faptul că, onoarea, spunea el şi toată ştiinţa acumulată l-au determinat să plece din această dimensiune cu ideea că el nu avea cum să greşească. În definitiv, orgoliul ascuns sub masca mândriei unui bun profesionist a dus la o altă tragedie. Într-o altă situaţie, un frate mai mare şi-a „protejat“ atât de mult fratele mai mic, încât acesta de pe urmă n-a reuşit să facă nimic în viaţă. Iar în spatele acestei protecţii stătea de fapt orgoliul celui mare de a fi unic. Până la urmă însă, ce e scris în destin devine faptă, iar faptele scrise de noi devin rugul pe care vom arde la final.
Un alt exemplu este al unei doamne, extrem de frumoasă şi inteligentă cu un statut social bun şi un job printre elitele job-urilor din România. Această doamnă nutreşte o teamă nejustificată de singurătate în subconştient şi intră în relaţie cu un domn ceva mai tânăr. După un timp, în care doamna se hotărâse să-i redea libertatea, înţelegând că nu pot construi împreună ceva de viitor, descoperă că mai tânărul său partener juca la dublu prin vecini. Ce credeţi că s-a întâmplat? Doamna noastră a luptat cu toate armele să-l readucă acasă, a invocat iubiri care o spintecau şi o uscau pe picioare, l-a întors pe om, dar trăieşte cu teamă, într-o relaţie anostă şi tristă, pentru că a confundat orgoliul femeii rănite şi înşelate cu iubirea curată.
Sunt sute de exemple în care orgoliul pare altceva şi ne poate îngenunchia până la a pierde controlul asupra propriei vieţi. În general, orgoliul este opusul firesc al iubirii. Sub tălpile lui stau strivite visele noastre şi ale celor de lângă noi.
Identificaţi orgoliul din spatele deciziilor/atitudinilor voastre şi înlocuiţi-l cu smerenie, acceptare şi iubire. Învăţaţi să oferiţi fără aşteptări, să iubiţi fără să vă doriţi schimbarea celuilalt, să construiţi fără să condiţionaţi şi să trăiţi fără să vă amăgiţi!
Până săptămâna viitoare…
ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!