ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. Viaţa la ţară

6 septembrie 2020 Mesagerul Hunedorean

Bun găsit dragii mei dragi! Astăzi m-am gândit să vă vorbesc despre puterea şi beneficiul întoarcerii la esenţă. De vreo 14 ani am achiziţionat o casă la ţară, dar nu în orice ţară, ci în Ţara Haţegului, la Densuş.
Am colindat la acea vreme tot judeţul Hunedoara şi oscilam între Ţara Moţilor, adică zona Bradului şi Ţara Haţegului. A ieşit învingătoare cea de pe urmă, pentru că mi-au fost simpatici haţeganii, i-am simţit mai pe sufletul meu, mă fascinau colinele împădurite şi crestele Munţilor Retezat, iar când am ajuns la Densuş, am avut sentimentul acela de ”acasă” pe care nu-l poţi explica prin cuvinte. Zis şi făcut, am achiziţionat casa şi de atunci tot lucrez la ea, pentru că este destul de greu să faci totul dintr-o dată. De câţiva ani, locuiesc aici efectiv, am pus în fiecare an legume în grădină, iar de anul acesta am achiziţionat şi câteva animăluţe: găini, iepuri, şi căpriţe. Normal că-mi trebuia şi un căţel pe lângă pisicile aferente.
Ideea pe care vreau să o dezvolt este teama orăşeanuui de a se întoarce la sat, o teamă justificată de altfel, pentru că viaţa la ţară te limitează întrucâtva. Dar există două argumente esenţiale: beneficitatea consumului de produse bio şi miracolul de a trăi fără ceas, deci fără stres. Am dezvoltat aceste aspecte şi în câteva interviuri, în postări pe pagina mea personală de Facebook, dar mi-am dorit să ajungă această informaţie şi la voi, ceilalţi. Da! Există impedimente pentru viaţa la ţară, care nu are nici o legătură cu viaţa la bloc, nici măcar cu cea de la casa din buricul târgului, unde poţi avea cel mult cinci sute de metri pătraţi de curte. La ţară nu mai ai timp de shopping, nici de stat la terasă, nici de bârfit la telefon, nu mai contează prea mult cu ce te îmbraci, nici dacă-ţi permiţi sau nu să bei seara o băutură scumpă cu prietenii. Dacă te poţi lipsi toate acestea şi de multe altele care fac apanajul vieţii la oraş, atunci poţi căuta o căsuţă de poveste, cu 2, 3 mii de metri pătraţi de teren, undeva prin împrejurimile oraşului în care îţi desfăşori vremelnic ocupaţiile aducătoare de venit şi de aici începe cea mai frumoasă poveste: aceea de reconectare a ta cu natura, cu tine însuţi şi cu Dumnezeu!
Noi, oamenii, nu am fost creaţi să habităm în conglomerate, nici între betoane, nici să slujim la stăpânii lumii, fie că vorbim de patroni, fie că vorbim de stat. Ci noi suntem fiinţe ancestrale în care s-a contopit perfect factorul pământean cu cel divin, suntem co-creatori ai destinului, Dumnezeu ne-a dăruit această putere pe care pur şi simplu nu o conştientizăm şi nu o folosim. Nu avem nevoie nici de palate, nici de maşini scumpe, nici de excursii de lux, nici de haine poleite cu aur, ca să fim fericiţi! Dacă ar fi sinceri toţi oamenii bogaţi şi ar povesti câte pătimesc pentru conturile pe care le au, dacă femeile frumoase pe care le duc în vacanţe de lux ar povesti cu sinceritate la ce sunt supuse, ce concesii fac cu ele însele şi prin ce chinuri trec uneori pentru o poză prin locuri exotice, nu i-am mai invidia niciodată, nici nu le-am vrea locul. Le-am plânge micimea sufletească şi îngustimea minţii, ca să nu mai vorbesc de irosirea mântuirii.
Dar noi, oamenii, ne-am dezumanizat atât de mult încât am transformat banul în forţa supremă care ne conduce vieţile, ne-am îngustat orizontul infinit al abordării noastre şi l-am comprimat în goana după ”a avea”, renunţând la miracolul de ”a fi”. În goana aceasta după averi ne-am abandonat copiii, părinţii, nu mai ştim ce este fiorul iubirii pentru că alergăm după trofee umane, am uitat să privim spre cer, să ne abandonăm cu paiu-n gură pe un deal şi să ne pierdem, fără gânduri, în energiile care ne înconjoară. Pe toate le-am uitat, ca şi când nu ar fi înscrise în ADN-ul nostru, ca şi când am fi de-a pururi tineri şi categoric nemuritori. Dar mâncăm plastic, antibiotice, hormoni şi E-uri, bătându-ne joc şi de templul unic care este trupul nostru.
Viaţa la ţară este o binecuvântare, pe care nu o primeşti în haos şi stres! Nu mai poţi pleca oricând de acasă, pentru că eşti legat de udatul grădinii, de animalele pe care ai hotărât să le faci membrele familiei tale. Însă poţi recâştiga gustul autentic al fructelor, legumelor şi al produselor de carne neatinse de chimicale. Poţi merge desculţ, fără teama că îţi înnegreşti călcâiele, poţi vorbi cu plantele tale, fără să te creadă cineva nebun şi te poţi abandona cu totul esenţei tale spirituale, fără teama de a fi judecat. Nu mai cred în beneficiul oraşului, nici în mirajele lui! Am ales să fiu eu însămi şi să trăiesc în funcţie de principiile mele, scrise adânc în Dumnezeu, cum frumos spunea Părintele Arsenie Boca. Am înţeles lumea altfel decât
mi-a fost zugrăvită în prima parte a vieţii, privind-o acum ca pe o spoială ieftină şi lipsită de substanţă.
Şi-mi sunt dragi densuşenii mei, pentru că încă mai cresc animale, încă îşi cultivă pământurile, culeg prunele, merele, perele etc. şi fac vinars, încă mai stau la poartă la câte o poveste în lăsarea serii, se adună cu tot sufletul alături de cei cărora le mai pleacă la cer câte un membru din familie şi se strâng cu toţii la petrecerile prilejuite de nunţi şi botezuri. Aştept cu sufletul la gură momentul în care mă vor asimila şi pe mine, complet şi statornic, să fiu una de-a lor, pentru că ei deja sunt una cu sufletul meu!