Educatie si cultura

ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. Te iubesc!

Valentina Mureşan

Bine v-am regăsit! A venit toamna, calendaristic vorbind şi odată cu ea, nostalgiile. Ador toamna! De aceea, cu nostalgia la purtător, am să vă vorbesc astăzi despre… iubire! Despre cât de uşor, sau cât de greu spunem TE IUBESC, ce greutate au aceste cuvinte şi în ce sferă extraordinară ne catapultează vibraţia lor. Voi evita să vorbesc acum despre starea de îndrăgosteală, pentru că ea este altceva şi îi voi acorda atenţia cuvenită în alt episod.
Există oameni care au iubit toată viaţa, profund, semnificativ, intransformabil, complet. Există oameni care doar cred că au iubit, trezindu-se într-o bună zi că a fugit iubirea. Dar există şi oameni care n-au iubit niciodată, care nici măcar n-au avut impresia iubirii. Privind spre fiecare dintre ei, nu ştii pe care să-i judeci mai aspru, sau mai complex. Pentru că fiecare variantă îţi oferă un univers plin de poveşti de viaţă. Iar în esenţă, totul este poveste! Nici o categorie nu este superficială, sau excentrică, ci vorbim, chiar şi aici, despre lecţii de viaţă. Eu fac parte din prima categorie, chiar dacă în multe cazuri mi-aş fi dorit să mă plasez în oricare dintre celelalte. Dar mi-a fost dat să iubesc plenar, de fiecare dată, să îngenunchez în lacrimi, sau să fiu îngenuncheată până la gândul pieirii, pentru o iubire care îmi unea cerul de pământ şi mă storcea chiar şi de ultima picătură de vlagă. Am ars pe toate eşafoadele şi de fiecare dată credeam că nu e cum să poţi iubi mai mult, dar de fiecare dată descopeream că se poate mult mai mult de atât, variabilele se schimbau ameţitor strivindu-mă sub talpa propriilor aşteptări, a neputinţelor, a tuturor paradoxurilor. Un timp am crezut că doar iubirile imposibile mă pot tăvăli, ucide şi învia, ca să o iau mereu de la capăt. Dar viaţa mi-a mai dat un şut şi m-a plasat direct pe poarta unei iubiri cu toate ingredientele, de la joacă la imposibil şi de la dezastru la plenar. Acest TE IUBESC, pe care l-am rostit mereu cu toată intensitatea sufletului meu şi pe care îl spun zi de zi, de nenumărate ori, a devenit o mantră. Însă acum sunt atentă la tot ce produce el în interiorul fiinţei mele, la puterea vibraţiei lui, care poate curăţa şi sufletul şi mintea, poate vindeca trupul şi mai ales, poate schimba stări şi situaţii, într-o fracţiune de secundă. Acum ştiu că acest TE IUBESC este mâna salvatoare a Lui Dumnezeu! Îi plâng cu lacrimi amare pe cei care n-au putut iubi niciodată, pentru că n-au dimensiunea sărăciei lor şi nici cântarul pierderii. Dar îi plâng şi pe cei care doar cred că au iubit, neştiind ce doctor miraculos este TE IUBESC-ul rostit cu toată conştiinţa activată. Dumnezeu sădeşte în fiecare din noi sâmburele iubirii, dar nu suntem capabili cu toţii să-l încolţim real, să-l creştem, apoi să-i polenizăm florile, ca să putem culege roadele lui minunate pe care să le dăm mai departe celui pe care destinul ni-l scoate în drum, la un moment dat. Iar acesta este un dar, unul pe care ni-l facem singuri!
Generaţiile actuale de tineri spun atât de uşor şi de nesemnificativ te iubesc, încât se va dizolva în iluzoriu, până la esenţă, iar trăirea lui este lipsită de valoare spirituală. Cu alte cuvinte, îl pierdem şi pe TE IUBESC, în vârtejul superficialităţii în care trăim, iar asta doare cumplit în sufletul celor care l-au rostit cu credinţă şi până la moarte. Sunt două declaraţii de iubire care mi-au rămas în minte şi pe care le ofer acestor timpuri, ca să le rămână ca punct de reper şi de mare reflecţie:
TE IUBESC PÂNĂ DICOLO DE GRANIŢELE IUBIRII ŞI NICI ATUNCI CAND VEI SIGUR/Ă CĂ ŞTII CÂT DE MULT TE IUBESC, NU VEI ŞTII CU ADEVĂRAT!
Rostiţi TE IUBESC, atunci când simţiţi că vă explodează sufletul, dacă nu îl scoateţi afară şi lăsaţi-vă îndrăgostiţi de iubire! Dăruiţi-vă curajul de a iubi, indiferent de judecăţile oamenilor, pentru că Dumnezeu judecă în alte instanţe şi după alte legi decât ale muritorilor. Aveţi curajul să vă lăsaţi iubiţi şi veţi descoperi simplitatea şi frumuseţea vieţii! Nu călătoriile exotice sau extravagante ne validează ca oameni, aici e pământ, nici mâncărurile sau băuturile fine, ca de altfel nici hainele de firmă sau maşinile scumpe. Când ajungem să ne mulţumească acestea, sau doar ele să ne anime sufletul, trebuie să ne punem serios pe gânduri! Dumnezeu ne trimite pe pământ într-o experienţă unică şi absolută a gustului, mirosului, a tuturor simţurilor, dar mai presus de toate, ne trimite să experimentăm fiorul unic al iubirii pornită din gând, trecută prin trup şi înfiptă adânc în dumnezeire. Vă las câteva versuri ale unui mare poet, Adrian Păunescu, scrise cu trăirea omului prăznuit de toţi talanţii, să vă fie far în tărâmul iubirii şi să puteţi vibra pe frecvenţa necesară, dar suficientă a ei:
La paginile scrise înainte/ De ceilalţi orbi care-au putut vedea/ Adaug că iubirea reaprinde/ Şi ochii tăi, aici, în fruntea mea.
Căci asta e iubirea cea mai mare,/ Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,/ Iar când nu e cu tine şi te doare/ Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.
Şi poate că aceasta e iubirea,/ Nu numai gelozie şi asalt,/ Ci să-ţi modifici într-atât privirea/ Încât să vezi la fel ca celălalt.
Profeţii însă iată ce-mi arată:/ Te sorb din ochi, precum şi tu mă sorbi,/ Şi ne vom cheltui lumina toată,/ Îngenunchind sub cer ca nişte orbi.

Până săptămâna viitoare…
ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura