ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. SUBCONŞTIENTUL

        Bine v-am regăsit, dragilor dragi! Astăzi vorbim despre ceea ce nu ştim că există, despre ceea ce ignorăm cel mai des, nebănuind câtă implicare are în vieţile noastre şi necunoscându-i valoarea: Măria sa, subconştientul! Însăşi denumirea lui ne spune că este situat cumva, dincolo de conştient, sau dedesubtul lui. Este umbra conştiinţei noastre, a gândirii active controlate. În realitate, subconştientul este un programator al vieţii noastre, softul subtil al existenţei! Este o parte a minţii noastre care generează convingerile şi printr-o magie pe care în mod superficial nu ne-o putem explica, subconştientul transformă aceste convingeri în realitate. Sfânta Scriptură ne spune că ”la început a fost cuvântul”. Iată o propoziţie simplă, aparent banală, dar pe care stă întreg universul! Păi, dacă cuvântul a stat la baza tuturor lucrurilor, înseamnă că este suficient să rosteşti şi să aştepţi să se întâmple, pentru că înainte de cuvânt, cu siguranţă a fost structura gând! şi parcă ne amintim că au fost momente în viaţa noastră când, fără să avem tot ce ne trebuia pentru împlinirea unor lucruri, am crezut atât de mult în ele, încât atunci când le-am emis prin cuvânt, s-au întâmplat lucruri care au dus la realizarea dorinţelor noastre, spectaculos şi prin mijloace la care nici nu ne-am gândit. Dar sunt şi alte dorinţe pentru care ne-am rugat ani de zile, am bocit pentru nerealizarea lor, ne-am chinuit sufletele şi… nimic. Şi atunci, unde se face diferenţa? În subconştient! Dacă sinele nostru este convins la nivel subtil, adică la nivelul care ţine de partea divină din noi, că lucrul pe care ni-l dorim este benefic nouă şi destinului nostru, lucrurile se întâmplă firesc, vin ele spre noi. Dacă dorinţa pe care o emitem vine din vanitatea noastră, din alte considerente care nu reuşesc să ne convingă subconştientul de necesitatea şi importanţa lor, atunci e nevoie de timp, sau nu se petrec niciodată. Ca să puteţi înţelege diferenţa, am să vă dau un exemplu personal: eu am crescut la curte, iar după ce m-am căsătorit, m-am mutat la bloc. Un timp a fost interesant, apoi au început să mă prindă din urmă tabieturi şi obişnuinţe pe care nu le puteam contura într-o cutie de chibrituri. A venit pe lume copilul şi din acel moment s-au dezvoltat în sufletul meu alte valenţe. Nutream cu tot sufletul dorinţa de a avea o curte, o grădină în care să cultiv câteva legume de bază, să ştiu cu certitudine ce-i dau copilului să mănânce, îmi doream locul meu de cafea la umbra unui pom şi multe altele pe care apartamentul nu mi le putea oferi. Atunci am decis că e momentul să caut un loc ce-mi poate dărui această tihnă, această bucurie a sufletului. Şi lucrurile s-au pus în mişcare, iar soluţiile au venit spre mine în modalităţi pe care atunci nu le înţelegeam. Deşi aveam doar 20 la sută din suma de care aveam nevoie, am găsit casa, am negociat-o spre disperarea alor mei care ştiau că nu am atâţia bani şi am făcut un precontract. Până la definitivarea actelor, mama a vândut (la fel de spectaculos) o proprietate care a stat la vânzare câţiva ani buni. Având firmă, care se ocupa cu ţevi şi conducte de aducţiune apă, am prins câteva lucrări care mi-au adus un profit bunicel şi… iată casa! Partea interesantă abia acum începe: după câţiva ani, mintea mea a început să-mi explice cum că nu e bun locul în care am această casă, pentru că e departe, e ruptă de lume, vecinii nu sunt ceea ce mi-aş dori, nu se găsesc oameni la lucru care să dea o mână de ajutor acolo unde nu mă descurc şi consecinţa a fost clară: vând casa! şapte ani a stat la vânzare şi nu m-a întrebat nimeni de sănătate. Fireşte că m-am necăjit pe tema asta, mi-am pus tot felul de întrebări, am inventat tot felul de artificii, am dus-o la agenţii… nimic! Apoi a venit o doamnă, mai deşteaptă ca mine şi mi-a lămurit toate neînţelesurile: casa e a ta şi nu se vrea vândută! Iar acum vă explic situaţia din alt punct de vedere. Casa aceasta şi-a dorit-o sufletul meu, iar vânzarea ei şi-o dorea mintea mea, minte care ştia că eu iubesc această casă, că mi-e cel mai bine în acest loc, că iubesc Ţara Haţegului şi Densuşul, mai ales că ştiu ce presupune acest pământ, din punct de vedere energetic, spiritual, istoric şi cultural.
Concluzia pe care o putem extrage de aici este că subconştientul ţine de suflet, este softul care programează viaţa omului, în raport cu ceea ce găseşte în sufletele noastre. De aceea spun şi marii duhovnici ai acestui neam, să ne coborâm mintea în inimă, adică să ne ascultăm inima, să ne auzim subconştientul şi să învăţăm să trăim cu toate simţurile conectate. Noi suntem co-creatorii vieţii noastre, atunci când înţelegem cum funcţionează acest univers căruia îi aparţinem, atunci când ajungem să cunoaştem cu adevărat natura umană, coroborată cu divinul din noi. Faceţi efortul de a vă asculta inima! Întoarceţi-vă la structura de bază a fiinţei naturale şi veţi descoperi cum subconştientul vă vorbeşte şi vă ghidează spre cele mai fascinante destinaţii!
Până săptămâna viitoare…
ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!(Valentina Mureşan)