ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. POSTIREA, SPOVEDANIA, ÎMPĂRTĂŞANIA

Valentina Mureşan

Bine v-am regăsit! Mai avem puţin şi schimbăm anul, iar în această lună mi-am propus să vorbim despre simbolurile acestei perioade, una de bilanţ, de căutare şi regăsire, de introspecţie interioară şi de naştere a omului nou.
Sfântul Vasile cel Mare spunea că postul este puternic, pentru că este la fel de vechi precum omul, acest lucru presupunând că postirea a fost dintotdeauna o modalitate de vindecare, de purificare, de punere în lumină. Iar rostul postului este să ne rupă de materialitate. Postirea nu este pentru oricine, este pentru cel ce înţelege! Nu postim ca să facem cură de slăbire, ci postim ca să ne reconectăm la sursa divină. Tot ce este hrană de origine animală împiedică lumina să străbată prin întunericul din noi. Postirea este o hrană spirituală, care vine la pachet cu rugăciunea, altfel, este strict dietă.
Ca să înţelegeţi ce profund este postul, respectiv cel al Crăciunului, am să vă spun o poveste drăguţă, despre mine însămi. De obicei ţin posturile şi o fac într-un mod personal, însă anul acesta mi-am dat dezlegarea stupidă de a posti după ce tai porcul, cu gândul să pot gusta mezelurile. Tocmai eu am comis o asemenea tâmpenie… Zis şi făcut, zilele trecute am tăiat porcul, o altă greşeală despre care am să vorbesc altă dată, pe care am conştientizat-o când era prea târziu, prietenul meu măcelarul îl tranşează şi mi-l pune în braţe, cum ar veni, să-l preiau la făcut mezeluri. Şi iată-mă singură cu porcul! Încep acţiunea de preparare, mai fac o pomana porcului, mai gust dintr-una, ba din alta, mănânc şi din aia şi din ailaltă şi după două zile de „tăvăleală“ cine credeţi că stătea să crape? Chiar eu! Printre dureri de fiere, sau ce erau ele, printre un rău general de care nu mai scăpam, mi-am dat rapid două (sau mai multe) palme să-mi revin la cap, că el era defect şi am stat câteva clipe să mă întreb cum am putut să fac aşa ceva.
Corecţia aceasta a venit să-mi explice că nu trebuie să fac ce cred, ci ce trebuie. Dacă eu intram în postire când trebuia, lucrurile stăteau altfel: nici problemele nu dădeau năvală peste mine, pentru că aveam alte ispite, nici răul acesta nu mă năpădea. Deşi ştiu toată teoria postului, iată că nu aveam dimensiunea practicii. Şi atunci revin la substanţă, la esenţa lucrurilor, pentru a nu pierde calea. Ştiu că Dumnezeu va ierta rătăcirea mea, pentru că la toţi ne iartă rătăcirile când sunt urmate de conştientizare şi vă spun răspicat că postul nu este doar o perioadă din an! Eu am trecut prin timpuri în care nici nu ştiam ce este postul, apoi au venit vremuri în care am postit ca experienţă, apoi am studiat teoretic postul, l-am experimentat ca putere de regenerare, după care l-am integrat spiritual, iar acum am văzut şi cealaltă parte a medaliei, când am crezut că le ştiu şi le pot pe toate, dar m-am pomenit în bot cu toată cunoaşterea mea. Pentru că postul este o comunicare permanentă cu Dumnezeu, nu cu lumea sau cu cele lumeşti. Latura alimentară este menită să te ţină departe de excesele pe care le poţi face, iar pe de altă parte să permită energiei benefice să pătrundă în trupuri nealterate de hoituri. Părintele Arsenie Boca spunea: „comunicarea omului cu Dumnezeu se numeşte DESTIN!” Avem prea puţine momente în care vorbim cu Dumnezeu, iar aceste posturi vin să ne pună în această stare. Nu de a-i cere lui Dumnezeu ce ne lipseşte, sau să ne satisfacă mofturile lumeşti, ci de a vorbi cu El despre Omul pe care l-a creat prin noi înşine. Iar postul acesta, pus sub amprenta comunicării cu Dumnezeu, va scoate la suprafaţă toate umbrele noastre, pe care le vom conştientiza şi le vom îndrepta spre spovedanie. Da, te poţi spovedi şi fără să posteşti, dar încercaţi ambele variante: cea în care te spovedeşti ca regulă religioasă pe care vrei să o respecţi şi cea în care posteşti fizic, alimentar, spiritual, discuţi cu Dumnezeu despre tine, despre viaţa ta, vorbind cu preotul în duh şi adevăr. Spovedania curată, în duh, când uneşti cugetul cu vocea inimii, poate aduce miracole şi vindecări pe care nici nu vi le imaginaţi, pe când spovedania în parte, cea făcută sub egida bârfei, sau a destăinuirii gândului care îşi imaginează că se curăţă de balastul existenţei printr-o simplă confesiune, este un bun prilej de a te transforma în bucuria demonilor, care prin superficialitatea ta le garantează biletele la spectacolul ieftin pe care îl vei oferi. Iar spovedania în duh duce la învăţătura de a nu repeta greşeli, de a vedea adevărul dincolo de ambalaj, spovedania dreaptă activează conştiinţa divină din fiecare şi o reconectează la Dumnezeu. Având aceste două elemente, un trup curat, purificat prin postire şi rugăciune şi un suflet curat eliberat de umbre, de o conştiinţă activată, urmează punerea luminii în tine, prin sfânta împărtăşanie. Acestea sunt rosturile pe care puţini le urmăm, acesta este parcursul corect faţă de noi înşine şi faţă de Dumnezeu. Mai există o conotaţie a postului, una de care ar trebui să ţină seama persoanele bolnave: creierul are nevoie de douăzeci şi una de zile pentru a primi o resetare, iar organismul uman, de dublul timp al creierului. Carnea din alimentaţie hrăneşte celulele canceroase şi toate sistemele care produc disfuncţionalităţi în trupul nostru. Proteina de care are nevoie organismul nu este obligatoriu să fie animală. Iată de ce sunt foarte mulţi terapeuţi ai medicinei alternative care au rezultate spectaculoase, mai ales în cazuri de cancer. Practic, elimină din alimentaţie proteina animală şi ajută corpul cu un citostatic natural.
Combinând aceste două căi, cea spirituală cu cea medicală, vă invit să nu faceţi ce am făcut eu, ci să postiţi posturile, să le înţelegeţi sensurile şi să vă ancoraţi în Dumnezeu! Mai buni trebuie să fim zi de zi, iar practica postului ne va sprijini în acest sens, ne va lumina mintea şi sufletul şi ne va elibera de entităţile lipite de noi, care se hrănesc cu hrana noastră.
Până săptămâna viitoare… ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!