ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. Moştenirea

Valentina Mureşan

Un mare motiv de discordie, în lumea tuturor timpurilor, este legat de moştenire. La acest capitol toată lumea are dreptate, toată lumea e rănită, toţi sunt nedreptăţiţi, puţini se aleg cu „lozul cel mare“. Vreau să aveţi răbdarea de a parcurge împreună, drumul lung şi anevoios al moştenirilor.
Există mai multe tipuri de moşteniri, exceptând-o pe cea mai importantă dintre ele, pământul românesc, ci referindu-ne doar la cele personale: moşteniri din neam în neam, moşteniri din împroprietărirea veteranilor de război, moşteniri ale unor averi făcute peste noapte, moşteniri genetice, moşteniri risipite etc. Dintre toate acestea, sau cele ce ar mai putea fi, singura moştenire reală, cea care nu se înstrăinează decât în anumite condiţii, este cea din neam în neam. Nici un străbun de-al nostru, dus în lumea celor veşnice, nu ne mai poate da acordul de a vinde ceva pentru care el ar fi murit fără să clipească. Iar cei care înstrăinează astfel de moşteniri, nu au sprijinul înaintaşilor lor şi de cele mai multe ori, nu au nici o şansă să se bucure de bani. Dacă veţi analiza cu atenţie acest lucru, veţi vedea că am dreptate. Ştiu cazuri care au falimentat sau au făcut datorii colosale şi s-au bazat pe vânzarea unei moşteniri. Unii au vândut, iar de cele mai multe ori nici nu au reuşit să-şi plătească datoriile, făcând altele şi mai mari, sau fugind din ţară şi neavând nici un viitor, oriunde s-ar duce. Alţii ajung să-şi vândă sufletul, umbând prin popi şi vrăjitori, fără ca acea moştenire să se lase vândută. Mai există o categorie, aceea a copiilor cărora părinţii le-au vândut moştenirea neamului lor, doar pentru că au avut întâietate asupra ei. Dar acestea sunt subiecte pe marginea cărora vom vorbi cu altă ocazie, iar până atunci vă puteţi exprima opinia, la comentarii.
Moştenirile prin împroprietărire, după război – aici este cel mai sensibil subiect! În război nu te duci să cânţi la cobză, ci să ucizi oameni, să distrugi oraşe, sau ţări. O fi bine? O fi rău? În general, războaiele, sau revoluţiile, acolo unde se varsă sânge de om, sunt de fapt spălarea karmei de neam. Dar contează enorm cauza: atac, apărare, revoltă etc. Dacă cel ce a primit un teren (aşa s-a procedat după război) nu a ucis pe nimeni, sau nu şi-a încărcat conştiinţa cu nimic ce ar însemna suprimarea vieţilor omeneşti, automat şi moştenirea lui va fi benefică celui ce o primeşte. Dar sunt cazuri rare! De obicei, aceste moşteniri ar trebui reîntoarse de unde au venit: la stat, sau donate bisericilor, pentru a stinge încărcătura lor.
Averi făcute peste noapte şi moştenite de copii, iată un subiect complex, extrem de la modă, în zilele noastre. Şi nu mă refer doar la case, sau terenuri, ci şi la bani. Niciodată, dar niciodată, oamenii care au făcut afaceri cu statul şi s-au bucurat de privilegii materiale imorale sau au şantajat pentru anumite sume de bani, sau prin alte metode nefireşti, căci exemplele sunt extrem de multe, toţi aceştia se vor confrunta cu realitatea pe care au construit-o pe nisipuri mişcătoare, exact când se aşteaptă mai puţin. De cele mai multe ori, se pricopsesc cu boli necruţătoare, iar banii şi averile făcute astfel nu-i vor putea ajuta. Alţii vor suferi prin neputinţa de a-şi ajuta copiii sau nepoţii. Unii îşi înţeleg greşelile, alţii nu le înţeleg niciodată. Dar mai devreme sau mai târziu, exact acei bani vor fi moneda care le va plăti suferinţa, dar mereu insuficienţi, sau inutili.
Practic, când vorbim de moşteniri, ar trebui să ne uităm în venele noastre! Dacă nu ne putem vinde construcţia genetică, nu avem voie să ne vindem nici truda strămoşilor. Iar atunci când acceptăm o moştenire dubioasă, este ca şi cum ne-am turna sticlă strivită, direct în vene. Poate părea un subiect banal, unul care nu impune nici o chibzuinţă, însă este cuiul lui Pepelea care ne-a crucificat pe toţi. Am pierdut lupta cu noi înşine, prin faptul că nu mai avem grijă de moşteniri, nu mai facem diferenţa dintre ele, nu mai avem valori. Iar cea mai de preţ valoare a noastră, ca neam, este moştenirea curată, neîntinată de goana aceasta nebună după bani şi nici de superficialitatea vieţii actuale.
Până săptămâna viitoare…
ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!