ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. Libertatea de a alege

De câteva zile scriu şi şterg, scriu şi iarăşi şterg… Simt o durere cumpllită în piept, în minte, în toată fiinţa mea, Sunt mama unei fete de 16 ani şi mă gândesc neîncetat în ultimele zile, la viitorul pe care i-l pot oferi, eu şi ţara mea. ÎNTRE CER şI PĂMÂNT, s-au frânt destine. Destinele unor copile fără apărare şi fără nici o şansă. Câte mame au simţit durerea asta, iar noi n-am ştiut nimic? Câte copile au plecat pentru totdeauna, fără speranţa unui recurs la viaţă, sau la morală? Ne pasă prea mult de legi, de hârtii, de cutume şi mult prea puţin de conştiinţă!
Astăzi n-am să vorbesc despre bucuria de a trăi ÎNTRE CER şI PĂMÂNT, ci despre durerea de a nu găsi această bucurie. Am spus de nenumărate ori în articolele mele că depinde de noi ce alegem să fim, sau încotro ne îndreptăm, v-am dat argumente pentru tot ce trebuie abandonat din ceea ce suntem ca să ne fie bine, v-am îndrumat să iertaţi, să trăiţi în armonie. Multe nu am de spus, pentru că mă înec în această durere. Alexandra, Luiza şi alţi copii răpiţi puteau fi copilul oricui, al meu, al tău, cititorule. Iar dacă nu schimbăm ceva, nu se ştie cine urmează, ce părinte va fi sluţit sufleteşte şi cărui copil i se va curma drumul. Vreau însă să subliniez ceva esenţial, un amănunt descoperit de-a lungul acestui caz mediatizat. Într-un interviu cu tatăl Alexandrei, acesta spunea ce-i plăcea fetei să facă. Printre alte lucruri, a spus că-i plăcea să citească romane SF şi să vizioneze filme de groază… ştiu, veţi spune că ţara arde şi baba se piaptănă, că printre atâtea incompetenţe ale statului, greşeli şi absurdităţi, eu mă ”agăţ” de un astfel de subiect. Dar vreau să vă subliniez acest lucru şi să-l ţineţi minte, pentru că, dincolo de aceste evenimente, există un destin şi o proiecţie a lui.
Tot ceea ce facem în viaţa de zi cu zi, trebuie ancorat în Dumnezeu! Până nu înţelegem asta, ne vom îneca frecvent, sau periodic, sau continuu, în propriile lacrimi. Avem în jurul nostru copii care ascultă un anumit tip de muzică, ce îndeamnă la violenţă, la consum de droguri etc. dacă îi vom analiza, aceşti copii sunt conflictuali, răzvrătiţi şi până la consumul de substanţe mai e doar un pas. Alţi copii preferă jocuri cu război, cu arme, cu oameni ucişi, etc. Practic, avem de-a face cu prototipul copilului care va alege să fure, să înşele, sau poate chiar să ucidă într-o bună zi, din diverse considerente. Copila dispărută, Alexandra, viziona filme poliţiste şi de groază, citea cărţi SF… asta unde ar putea duce, dacă nu spre proiecţia evenimentelor pe care le trăim acum? Pentru că, vrem nu vrem să credem, vrem nu vrem să înţelegem, suntem ceea ce proiectăm să fim! şi o facem zi de zi, prin ceea ce cultivăm în noi şi în îndeletnicirile noastre. Departe de mine de a fi, tocmai acum, lupul moralist, însă sunt mamă, mama unei fetiţe şi mă lupt să cultiv în ea cele mai curate credinţe, gusturi, afinităţi şi nu! Nu îi dau voie să vizioneze nimic din ce i-ar zdruncina inocenţa, nimic din ceea ce i-ar proiecta în Univers ceva ce eu, ca mamă, nu aş putea gestiona. Poate părea dictatorial, sau restrictiv, însă fiecare face cum consideră că este mai bine. Luaţi de cântăriţi cele ce vi le-am expus. Verificaţi! Comparaţi! Apoi faceţi tot posibilul ca vieţile voastre şi ale copiilor voştri să rămână în lumină, în credinţă, adevăr şi iubire! Copiii noştri nu au nevoie de filme de groază, când au la dispoziţie atâtea comedii savuroase, care pot declanşa secreţia de serotonină, un neurotransmiţător care generează starea de bine, de fericire. Scoateţi copiii la plimbare, sau faceţi călătorii, savurând soarele, jucaţi-vă volei, tenis, sau orice altceva, in aer liber. Vor uita de telefon, iar lumina soarelui va ajuta secreţia de melatonină, un alt hormon important pentru starea de bine. Dopamina este un alt hormon, sau neurotransmiţător, responsabil cu fericirea, însă pentru secreţia lui este nevoie să le arătăm copiilor noştri evenimente pozitive, frumoase, să-i facem părtaşi la momente cu trăiri de vibraţii înalte. Astfel putem evita situaţii de anxietate sau depresie, de care este responsabilă tot dopamina, iar somnul le va fi lin şi relaxant. Noi, părinţii copiilor de azi, suntem datori, obligaţi chiar, să creştem oameni, nu monştri, să şlefuim caractere frumoase, puternice, armonioase. Dacă nu reuşim să ne redresăm acum, mâine poate fi prea târziu! Proiectăm armonie, vom găsi armonia în viaţa noastră! Proiectăm viaţă lungă şi frumoasă, cu lumină, asta vom avea!
Până săptămâna viitoare…
ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!(de Valentina Mureşan)