ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. IISUS vs. MOŞ CRĂCIUN

Valentina Mureşan

Există această dezbatere, în mediul online, referitoare la ce sărbătorim de fapt: naşterea Lui Iisus, sau venirea lui Moş Crăciun? Ne băgăm şi noi nasul unde le fierbe lor oala, ca să vedem de ce parte a lingurii ne situăm.
Trebuie, mai întâi, să ţinem seama de câteva aspecte socio-politice care au conturat mentalitatea şi comportamentul generaţiei actuale de adulţi, pentru că noi suntem cei care îl aşteptau pe Moş Gerilă, iar Crăciunul era doar perioada în care bunicii ne făceau cozonaci cu nucă, unii mai înstăriţi tăiau şi porcul, iar pe dulap, învelite în ziare, stăteau câteva banane care aşteptau să se coacă şi pe care le verificam de două, trei ori pe zi, cu nerăbdarea copilului neavut. Copiii de azi nu ştiu ce înseamnă să nu ai, cum de altfel nu ştiu nici să se bucure de ceea ce au, ceea ce mă face să trag concluzia că, această societate de consum este un fel de Grinch care ne-a furat bucuria Crăciunului. Nu putem avea aşteptări nici de la părinţii noştri, care sunt mai opaci decât noi, nici de la bunici (cei care mai au), pentru că fiecare generaţie este cu viziunea sa despre Crăciun, bunicii rămânând cu imaginea Crăciunul petrecut în zâpadă şi sânge prin tranşeele războiului. Şi atunci, unde e Crăciunul? Ce este acest Crăciun?
Ca să înţelegem de unde vine Crăciunul, trebuie să ne întoarcem în timp, acolo unde nici măcar timpul nu-şi mai numără anii, la cultul soarelui, pentru că soarele este punctul de plecare în ceea ce priveşte Crăciunul, venind spre noi atât prin simboluri, cât şi prin intermediul literaturii populare vorbite. Timpul la care ne refeim nu este nici măcar protoromân, ci este protodacic! De aceea se şi poate trage concluzia că, la noi, Creştinismul a fost foarte uşor de implementat, deoarece conceptul spiritual existent pe aceste meleaguri era foarte asemănător cu ceea ce a venit să aducă Iisus pe pământ. Dacii şi protodacii sărbătoreau renaşterea soarelui, odată cu solstiţiul de iarnă. Solstiţiu înseamnă „soare nemişcat“. În emisfera nordică, în care se află şi România, 22 decembrie este prima zi de iarnă astronomică – cea mai scurtă zi şi cea mai lungă noapte a anului. De la această dată, ziua începe să crească iar noaptea se scurtează. Iată deci, cum se leagă lucrurile: Iisus este numit „Lumina lumii“ sau „Soarele lumii“, iar noi sărbătoream de când pământul, renaşterea soarelui, care devine simbolul Mântuitorului, iar acum sărbătorim renaşterea Lui Iisus. Este succint ceea ce vă explic eu, aici, însă voi, ca părinţi, sunteţi datori să cercetaţi aceste lucruri şi să oferiţi copiilor voştri adevărul curat al acestei sărbători, simbolul corect al ei şi să transmiteţi mai departe informaţia validată de realitate. Dacă nu vom face acest lucru, n-ar fi mirare mare ca, într-o bună zi, copiii noştri să se întoarcă la Moş Gerilă. Aşa cum ar trebui să ştim şi să le explicăm copiilor noştri că, înainte de a fi creştini, am fost zamolxieni şi chiar orfici, iar românul acesta care pare să nu-şi găsească loc de plantarea a rădăcinilor, nici unde altundeva pe pământ, oricât de bine i-ar fi, îşi are scrisă în ADN-ul său, matricea de bază a universului. România, Dacia, nu este o ţară, ci un univers spiritual unic, iar românul, dacul, geto-dacul, agatârsul, nu este doar o specie unană, ci este omul îndumnezeit despre care nu se vorbeşte, ca nu cumva să aflăm adevărul despre noi înşine. Acest adevăr ne-ar ridica din genunchi şi ar obliga marile forţe politice ale lumii, să ne privească de jos în sus. Suntem o ţară mică şi cu toate acestea, Dumnezeu a pus în noi har şi bogăţie ca nici unde pe pământ. De ce oare? De ce ne-au vrut toţi hămesiţii planetei? Şi mai ales, de ce credeţi că nu ne-au putut dobândi? Cercetaţi, dragii mei, cercetaţi! Iisus spunea că „Adevărul ne va elibera!“
Revenind la Crăciun, dacă străngem informaţiile de mai sus şi le punem în ieslea în care Sfânta Fecioară naşte „Lumina lumii“, înţelegem că în ceea ce îl priveşte pe Moş Crăciun, imaginea lui cu straie roşii şi cu tabăra în Laponia este doar un concept de marketing în spatele căruia se fac mulţi bani. Pentru vremea geto-dacilor, Moş Crăciun – Zeu pastoral – avea altfel de îmbrăcăminte, într-o altă culoare, iar darurile lui erau spirituale. Şi astăzi, darurile pe care le aduce Iisus prin naşterea Sa, sunt tot spirituale, iar Crăciunul nu este despre a primi, ci despre a dărui! Darurile materiale vin din alte accente ale spiritualităţii, pentru că cei ce înţelegeau harul primit odată cu renaşterea, dădeau mai departe celor mai puţin avuţi, sau mai puţin cunoscători. Moşul, este reprezentarea mitică de milenii a Lui Dumnezeu, iar Moş Crăciun vine de la denumirea străveche a stejarului, care întruchipează regele pădurii, cel care ne proteja de trăznete şi de nenorociri. Vorbim despre pădurea aceasta pe care ne-o jăgmănesc băieţii deştepţi, cu acordul nostru. Iată încă o motivaţie pentru care se spune că: „codru-i frate cu românul“. Nu zice cu omul, ci cu românul! Tot ce ţine de noi ca neam, civilizaţie, spiritualitate, are la bază simboluri sacre fundamentale, care pentru noi, astăzi, nu mai înseamnă nimic. Peste Crăciun nu avem voie să suprapunem nimic, pentru că acest Crăciun este simbolul ciclicităţii, al morţii din care se naşte mereu viaţa. Iar Iisus este viaţă! Noi alegem ce sărbătorim: renaşterea divinităţii din noi, sau un bun prilej de a ne bucura de sarmale; primirea darurilor divine, sau mitul ieftin de a aştepta un moş care să ne satisfacă dorinţele materiale…
Pănă săptămâna viitoare… ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!