Educatie si cultura

ÎNTRE CER ȘI PĂMÂNT. Fii cinstit!

Valentina Mureșan

     Ce te costă să fii cinstit? De multe ori, în această viață, ni se pare că, dacă am spune adevărul, dacă am spune ce gândim sau cum simțim, cei de lângă noi n-ar fi de acord, ne-ar judeca, sau, mai rău, ne-ar marginaliza. Eu am  pierdut nelimitat din acest motiv! Am spus mereu ce-am gândit…

Nici măcar diplomația (care, fie vorba între noi, este doar o formă elegantă de fățărnicie) nu a reușit să se cuibărească în caracterul meu, în viața mea. E… asta e! Sunt o necioplită! Dar în neciopleala mea, mă deranjează al naibii de tare fățărnicia, diplomația, minciuna, ipocrizia, oamenii parșivi, mereu în urmărirea propriului interes. Și în felul acesta, am pierdut iubiri care m-au devastat, am pierdut o căsnicie, mi-am pierdut prieteni, locuri de muncă, mi-am făcut dușmani oameni extrem de puternici etc. Dar nu m-am lecuit! Cred că oamenii se nasc cu un anumit tip de caracter, iar cei mai mulți mor cu el de gât. Pur și simplu nu se pot schimba. Pentru mine, vorba rostită are valoare de promisiune și nu contează dacă pierd, sau câștig, ce am spus, așa rămâne! Societatea în care trăim are, însă, alte valori, alte cerințe și cu totul alte manifestări. Cu cât ești mai corect cu cei din jurul tău, vei fi direct proporțional exmatriculat din sfera lor de interes, cu atât mai mult te vor considera prost și-și vor bate joc de tine. De ce? Pentru că omenirea nu mai are valori! Și nu mai are valori, pentru că oamenii nu mai citesc cărți, oamenii nu mai cred în realizări profesionale bazate pe competență, nu mai știu dimensiunea binelui și cred din ce în ce mai puțin în Dumnezeu.

Partea interesantă și de loc luată în calcul de cei care nu reușesc să rămână constant cinstiți cu cei din jur, este tocmai faptul că, nefiind cinstit cu cel de lângă tine, în realitate nu ești cinstit cu tine însuți! Și am să vă explic de ce. Când conștiința ta decide să se pună în umbra minții, care poate judeca lucrurile după bunul ei plac, rezultatul gândirii tale nu va mai fi ancorat în Dumnezeu, ci în orice altceva. În acel moment, rezultatul minții este, de fapt, rezultatul manipulării diavolului. Iar tu vei acționa în funcție de ceea ce a ”mestecat” moara minții tale, nu conștiința ta și vei face rău celor din jur, considerând că ai făcut ceea ce a decis mintea ta că e corect. Doar că… mintea, minte! În realitate ți-ai făcut un mare rău ție însuți! Și ma există un fenomen interesant, atunci când începe să te mustre conștiința, când începi să te întrebi dacă totuși ai procedat corect. Firește, nu pe oricine mustră conștiința, ci pe cel care mai are câte o fărâmă rătăcită prin sinele autodistrus cu, sau fără bună știință. Dar nici diavolul nu stă cu mâinile încrucișate, când adierea de Dumnezeu din tine, începe să se zbată, să-ți creeze neliniști. Vine din nou, sub formă de gând și-ți șoptește prin minte: da ce treabă ai tu? Ce-ți pasă ție? Ai făcut ce trebuia! Vezi-ți de drumul tău!… Iar tu, vașnic ascultător al minții, ori îți vezi mai departe de treabă, ori cedezi mai grav, împărțind alte dreptăți ale minții tale lipsite de conștiință. Când mintea începe să împartă dreptatea pe pământ, diavolul o împarte, iar în acest context, te îndepărtezi din ce în ce mai mult de Dumnezeu, te îndepărtezi de mântuire!

A-ți coborî mintea în inimă, înseamnă a discerne cu suflet, înseamnă a corela fiecare gând cu conștiința. Când iei decizii cu mintea coborâtă în inimă nu vei face rău nimănui, ba chiar mai mult, vei ști că e mai bine să pierzi, să suferi tu, decât să faci rău cuiva. Și atunci începi să regăsești valoarea verbului ”a fi cinstit” cu tine însuți și cu cei din jurul tău. Mă veți întreba, cum adică aș putea fi cinstit cu mine, atunci când aleg să sufăr eu și nu altcineva? Pentru că, la nivel spiritual, cel pe care alegi să-l faci să sufere, poate suferi o viață și poate nici măcar nu ți-a greșit cu nimic, dar asta poate decide doar conștiința ta. În timp ce tu, dacă alegi conștient să pierzi/să suferi tu, în loc să faci pe altcineva să piardă/să sufere, vei trece mult mai ușor peste asta, tocmai pentru că ai ales conștient și în egală măsură, fapta ta se va cuantifica în favoarea evoluției tale spirituale.

Din păcate, e mai ușor să faci rău, decât bine și e înfinit mai simplu să minți, să te eschivezi, să bârfești etc. decât să fii cinstit, corect, să spui adevăruri care pot supăra mințile lipsite de substanță. Eu am ales de mult să nu mă schimb, oricât aș avea de pierdut, pentru că orice aș pierde aici pe pământ, nu se compară cu dorința de a nu-mi risca mântuirea!

Până săptămâna viitoare..

ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!

 

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura