Educatie si cultura

ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. A FOST ODATĂ UN ÎMPĂRAT…

Valentina Mureşan

A fost odată un Împărat, un Împărat al tuturor timpurilor! Pentru că dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. Însă, El biruie timpul şi spaţiul, în cel mai profund mod, cunoscut vreodată de om. Trăim momentul profetic al Învierii, chiar în aceste zile, însă Iisus ne ţine de mână în fiecare zi şi tot în fiecare zi se răstigneşte pentru noi.
Am stat o clipă, în noaptea aceasta sfântă a marii Învieri şi m-am întrebat: oare cum a perceput Dumnezeu acest episod? Şi atunci am luat, ideatic, pe cel mai bun tată de pe pământ şi l-am legat în lanţurile cele mai groase, l-am încătuşat şi i-am astupat gura, să nu poată fi nici măcar auzit. Apoi, tot ideatic, i-am luat pe cel mai iubit dintre fiii lui şi i l-am ucis precum a fost ucis Iisus… Azi noapte am trăit această durere! A tatălui… neputincios, umil, cu inima zdrobită de chin şi scoasă la vedere. Vine o vreme când e necesar să priveşti lucrurile şi din altă perspectivă. Doar că Iisus a fost ucis chiar de fraţii Lui, pentru că noi toţi suntem fii de Dumnezeu. Iar aici, povestea capătă alte valenţe, alte dureri, alte simboluri.
De ani de zile, întâmpin Învierea prin locuri minunate: în mari catedrale, în mănăstiri mai mici, sau mai mari, în ţară, sau în afara ei. Anul acesta, însă, pentru că Dumnezeu, în căutarea mea mi-a dat acest loc minunat pe care să-l numesc ACASĂ, am înfruntat ploile şi vântul şi mi-am luat Lumina din Densuş, din bisericuţa aceea ciudat de frumoasă, în care se slujeşte neîncetat de veacuri şi în care Iisus coboară mângâind fiecare piatră, fiecare creştet plecat, fiecare lumină ce străbate timpul. Plecasem la drum cu acea durere a părintelui care-şi priveşte fiul ucis şi am ajuns la Biserica Sf. Nicolae, unde câteva zeci de creştini aşteptau tăcuţi, să se întâmple din nou o minune. De ce vă povestesc toate acestea? Pentru că, în mintea mea se derulau rapid, toate episoadele Învierii de până atunci şi s-au pus cap la cap cu acesta şi cu sufletul meu zdrobit de durere, dar plin de iubirea pe care doar miracolul ce avea să se întâmple mi-o putea oferi. În alte locuri, lumea pare un stup de albine zumzăitoare, povestesc, râd, fumează, unii mai scapă şi o vorbă îndoită. Aici, în schimb, era linişte şi aşteptare. M-am strecurat uşor printre oameni şi am făcut câteva fotografii. De parcă îmi doream să surprind toate acestea, apoi, instinctiv, m-am uitat la ceas. Era miezul nopţii! Exact în acea clipă a apărut o lumină, apoi alta şi încă una. Lumina pleca din mână în mână, când deodată, la capătul luminii, s-a zărit un omuleţ cu părul alb ca neaua, barba la fel, cu ochii trişti, dar senini, cu un zâmbet fin, pe care doar sufletul său îl cunoşte cu adevărat, dar care mi-a dat a înţelege că în el stătea toată speranţa lumii. A păşit timid şi a rostit: HRISTOS A ÎNVIAT! Şi aşa a fost… înviase! Atunci am realizat că, dincolo de agitaţia oraşelor, la ţară încă mai cunoaştem smerenia, încă trăieşte speranţa, chiar şi într-un zâmbet care poartă cu el toată speranţa Învierii.
Am plecat şi eu, în noapte, cu sufletul mângâiat de această speranţă, iar durerea aceea pe care o purtasem tot drumul, dispăruse ca prin minune. Şi minune este!
Până săptămâna viitoare…
ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura