FlashPolitica si administratie

Interviu cu Costel Avram, administratorul public al judeţului şi candidat al PSD la Primăria Petroşani: „Cu voia lui Dumnezeu, din acest an, voi fi primarul municipiului Petroşani“

Sorina Popa

– Să încercăm un exerciţiu de imaginaţie. Sunteţi deja primarul Petroşaniului. Ce faceţi primul lucru după ce v-aţi instalat în funcţie?
– Este un exerciţiu bun, pentru că eu voi fi primarul municipiului Petroşani, cu voia bunului Dumnezeu şi cu încrederea oamenilor. Cu siguranţă, primul lucru pe care trebuie să-l fac va fi o evaluare financiară. Din datele pe care le am la dispoziţie, voi prelua o primărie cu un buget dezechilibrat şi deficitar, dar nu este pentru prima dată când mă întâlnesc cu o astfel de provocare. La început, la Apa Serv m-am confruntat, de asemenea, cu o situaţie economică precară. Şi am reuşit să atrag cel mai mare proiect pe fonduri europene. Practic, imediat după evaluare, mă voi ocupa să fac rost de bani şi alături de echipa mea să reconstruim Petroşaniul.
– Sunt proiecte în derulare în oraş. Le veţi continua sau le opriţi şi demaraţi altele? Evident, cele cu bani de la bugetul local.
– Întrebarea dumneavoastră ori este o capcană, ori o glumă amară. O capcană, pentru că proiectele aflate în derulare nu pot fi oprite, ar fi ilegal. O glumă amară, pentru că adevărata problemă în Petroşani este lipsa proiectelor în derulare. Preocuparea mea nu e aceea de a sista puţinele proiecte, ci de a demara alte câteva zeci. O spun cu amărăciune, pentru că e păcat de miile de oameni care au de suferit din pricina lipsei unui bun gospodar.
– De ce toţi sau aproape toţi primarii odată ajunşi pe funcţii uită de promisiuni? Toţi sau aproape toţi politicienii fac asta. De ce uitaţi aşa repede?
– În ceea ce mă priveşte, vă aştept peste patru ani să facem împreună bilanţul primului meu mandat de primar al municipiului Petroşani. Eu promit doar ceea ce ştiu că pot face. Şi voi face. Nu pot însă să îi înţeleg pe cei care au promis marea cu sarea, aşa cum este primarul Tiberiu Iacob-Ridzi. Să vă dau un exemplu. În 2016, promitea o telegondolă din Petroşani în Parâng, şase telescaune, pârtie cu nocturnă, achiziţionarea a şase ratrakuri, sistem de ticketing, centru de servicii turistice la sosirea telegondolei, dar şi construirea unei suprafeţe artificiale de schi pentru vară. Din păcate, nu s-a făcut nimic. Şi vorbim de Parâng care este, din punctul meu de vedere, potenţialul uriaş al Petroşaniului. Abia aştept şi eu să îl întreb de ce nu a făcut ce a promis, dar pe mine mă evită. Nu îi va putea evita pe toţi petroşănenii, la nesfârşit.
– Cetăţenii s-au săturat de atacuri între politicieni, între candidaţi. De ce nu vă faceţi fiecare candidat o campanie frumoasă, cu planurile pe care le aveţi pentru mandatul respectiv, să spuneţi cum puteţi să transformaţi, puţin sau mai mult, viaţa oamenilor. Pentru că, nu-i aşa, asta ar trebui să fie scopul alegerilor: o viaţă mai bună.
– Nu ştiu la ce fel de atacuri faceţi referire, dar v-aş contrazice – oamenii chiar simt nevoia confruntărilor, simt nevoia dezbaterilor reale, pe proiecte şi pe programe. Din dezbateri, din confruntări ies lucruri frumoase, atunci când ele sunt serioase şi asumate. Şi eu îl aştept pe domnul primar Tiberiu Iacob-Ridzi la o dezbatere pe proiecte. De altfel, l-am invitat de fiecare dată în cadrul emisiunilor la care am participat. Până în acest moment nu am o confirmare în acest sens, nu ştiu dacă ezită pentru că îi este teamă sau îi este ruşine că nu are despre ce să vorbească…
– Trăim vremuri provocatoare. Ar fi ideal să fim uniţi cu toţii. Este loc pentru toată lumea. Ce le transmiteţi contracandidaţilor dumneavoastră?
– Din punct de vedere uman, am convingerea că această perioadă complicată a fost o lecţie pentru noi toţi, sper din suflet să fi învăţat cât mai multe din ea, cu toţii. Din punct de vedere profesional, le doresc contracandidaţilor mei să fie cât mai buni în ceea ce fac, pentru că mie îmi plac competiţiile cu adevărat provocatoare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura