Categories: Sport

Interviu cu Carmencita Constantin, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică. „Mi-am propus să pun bazele unor programe care să readucă gimnastica noastră la locul ei de cinste în sportul românesc şi mondial“

Nicolae Gavrea

Aşa cum v-am informat, recent, în Adunarea generală de alegeri, în cadrul Federaţiei Române de Gimnastică, Carmencita Constantin (foto) a fost aleasă pentru un mandat de un an, preşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică. Iată, în continuare, un scurt dialog cu noul preşedinte al FRG, despre perspective şi despre ce va fi nou în gimnastica românească.

Reporter: Doamna Carmencita Constantin, vă felicit pentru puterea de a reveni în lumea bună a gimnasticii româneşti, odată cu alegerea în noua funcţie de preşedinte al FRG. De ce aţi hotărât să reveniţi alături de gimnastica românească?
Carmencita Constantin: Vă mulţumesc pentru şansa pe care mi-o oferiţi, cea de a vă răspunde oricăror întrebări legate de acţiunea mea. Am dat curs unor propuneri venite din partea unor structuri sportive din Iaşi, Buzău şi Constanţa, care mi-au adresat această rugăminte, de a mă reimplica în activitatea de conducere a Federaţiei Române de Gimnastică.
Eu am mai fost în aceste structuri şi am sprijinit dezvoltarea disciplinei de gimnastică aerobică, mulţi ani la rând, atât în plan intern cât şi internaţional. Trebuie să recunosc că mi-am făcut puţin o analiză a posibilităţilor mele, deoarece eu am un mandat limitat, de un an de zile. M-am gândit foarte serios la ce urmează, pentru că sunt un om căruia nu îi plac angajamentele de dragul angajamentelor, nu am făcut aşa ceva niciodată în viaţa mea. Când pornesc la un drum, îmi place să ştiu foarte bine pe unde merg şi ce am de făcut, dar mai ales cum şi cu cine pot lucra pentru ca să îmi ating obiectivele pe care mi le propun.
După această analiză, am acceptat participarea mea la concurs, într-un context în care am realizat că dacă eu nu confirm acest un an de mandat, practic, nu voi reuşi să ajut federaţia şi gimnastica românească, să fie parte în toate programele europene care se scriu acum. În acest an, se trasează liniile directoare ale tuturor tipurilor de proiecte care vor beneficia de finanţări europene pentru un ciclu de şapte ani, 2021-2027. Ar fi fost o mare greşeală să renunţ la acest an în care se pot face multe lucruri bune pentru gimnastica românească.

Reporter: E adevărat, sunt foarte multe lucruri de care are nevoie gimnastica românească, de un sprijin consistent pentru a schimba imaginea negativă înregistrată în ultimii ani. Sunteţi considerată o persoană apropiată de gimnastica aerobică. Credeţi că îi veţi convinge şi pe cei din gimnastica artistică să vină alături de dumneavoastră în acţiunile viitoare, pentru că acolo sunt cel mai multe probleme, cu rezultatele obţinute în ultimii ani?
Carmencita Constantin: Da, e clar, eu sunt mai cunoscută ca fiind o persoană care a sprijinit dezvoltarea gimnasticii aerobice, pentru că acesta a fost răspunsul pe care eu l-am dat la solicitarea de atunci a Federaţiei Române de Gimnastică. Acum am primit o altă solicitare. Nu ascund faptul că gimnastica artistică reprezintă şi pentru mine, pilonul de bază al activităţii. Categoric, fără gimnastica artistică nu am fi avut gloria, nu am fi avut numele, nu am fi avut despre ce vorbi astăzi. Este sportul olimpic care ne-a adus atâtea bucurii, nu numai nouă, iubitorilor de gimnastică, ci întregii ţări. Despre acest fenomen vorbim în primul rând, despre faptul că şi gimnastica aerobică nu s-ar fi putut dezvolta dacă nu am fi avut o tradiţie şi o cultură în gimnastică, de care, cu toţii am beneficiat, iar faptul că am ştiut cum să o folosim este meritul echipei care s-a ocupat de dezvoltarea la nivel centralizat în cadrul federaţiei şi la nivel teritorial. Eu sunt foarte mulţumită de ceea ce s-a întâmplat în sectorul aerobicii, nu numai ca rezultate, ci şi ca integrare a foştilor sportivi, din artistică, din aerobică, acum sunt antrenori, arbitri internaţionali. Au rămas în gimnastică, este un foarte bun exemplu, un fenomen pe care eu doresc să îl reclădesc în întreaga federaţie şi în toate disciplinele din cadrul federaţiei.

Reporter: Trebuie schimbată şi mentalitatea celor care lucrează în gimnastică? Foarte mulţi din cei care activează acum în această disciplină se tem de aceste schimbări.
Carmencita Constantin: Nu numai în gimnastică se tem oamenii, noi toţi avem teamă de schimbări. Ieşirea din zona noastră de confort este una dintre cele mai dificile schimbări. Va trebui să ne schimbăm şi noi, cei din gimnastică, pentru că s-au schimbat vremurile şi condiţiile, s-a schimbat totul în jurul nostru. Rămânerea noastră în acelaşi tipar duce la situaţia în care suntem acum. Îmi pare foarte rău să spun, e nevoie de foarte mult timp să recuperăm lipsa de dinamism în ţinerea pasului cu ceea ce se întâmplă acum în dezvoltarea fenomenului gimnastică pe plan mondial. Sunt foarte multe fronturi pe care trebuie să lucrăm, sigur că nu se pot întâmpla foarte multe într-un an de zile, altceva decât ceea ce mi-am propus: să pun bazele următoarelor programe care să readucă gimnastica noastră la locul ei de cinste în sportul românesc şi mondial.

Reporter: Ultima întrebare pe care doresc să v-o adresez este foarte importantă. Veţi pune accentul pe colaborarea cu tânăra generaţie de antrenori, cu foştii sportivi de performanţă care au adus multe rezultate valoroase în gimnastică? Se vehiculează în acest mediu varianta că este tot mai bine să lucrăm în continuare după modelul cunoscut, cu cei mai în vârstă, cu cei care au mai multă experienţă.
Carmencita Constantin: O să vă răspund acum cu sufletul la această întrebare. E nevoie de toată lumea acum. Am nevoie în primul rând de generaţia tânără, pentru că cei care o reprezintă au energia şi elanul, motivaţia unei linii de carieră. Nu mă pot lipsi de experienţa celor care au dus ani grei, care au conceput şi au dezvoltat o metodică, aceia care ne-au făcut faimoşi în lume.
Ca atare voi încerca, cu tot talentul pe care îl am şi pe care eu l-am demonstrat în activitatea mea de până acum, în calitate de conducător la societăţi cu multe, multe sute de angajaţi, că ştiu să pun oamenii la un loc, că ştiu să canalizez energiile pozitive atunci când vorbim despre un brand de ţară. Cine nu va dori să facă parte din acest proiect de ţară, şi eu nu cred că este acum cineva care doreşte să se autoexcludă din acest nou proiect de ţară, să reclădim gimnastica, atunci să nu vină alături de noi. Eu contez absolut însă pe toată lumea care doreşte să fie alături de noi.

Reporter: Vă mulţumesc pentru acest interviu, vă doresc mult succes în mandatul dumneavoastră, deşi unul scurt, aşa cum aţi precizat şi sper să ne vedem la viitoarele competiţii pe care le veţi organiza după această perioadă de pandemie.
Carmencita Constantin: Mulţumesc mult de tot. Vă rog să ne ţineţi pumnii şi să ne aduceţi cu toţii energia pozitivă de care avem nevoie pentru succesul viitor al gimnasticii româneşti.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

o zi ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

o zi ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

o zi ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

o zi ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

o zi ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

o zi ago