Intervenţii laparoscopice la spitalul din Brad

Magdalena Şerban

Achiziţionarea unui laparoscop pentru secţiile Chirurgie şi Ginecologie din Spitalul Municipal Brad e un pas important, atât pentru personalul medical de aici, cât şi pentru pacienţii instituţiei sanitare. De curând, s-au realizat cu succes primele intervenţii laparoscopice.
„S-au făcut trei intervenţii laparoscopice pe partea de Ginecologie şi se fac programări şi pentru Chirurgie. Cert este că aparatul ne e de mare ajutor, fiind un mare plus medical. Un astfel de aparat costă cam 30.000 de euro, deci reprezintă o investiţie consistentă din punct de vedere material. Încetul cu încetul, lucrurile evoluează, totul regăsindu-se în performanţa activităţii sanitare”, a precizat directorul medical al Spitalului Municipal Brad, dr. Lucian Miron (foto).
Potrivit managerului Ioan Cobori, susţinerea vine şi din partea administraţiei publice locale, care, an de an, alocă fonduri financiare substanţiale, pentru a veni în întâmpinarea necesităţilor de modernizare şi dotare a instituţiei medicale brădene.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

37 de minute ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

38 de minute ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

38 de minute ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

41 de minute ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

42 de minute ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

44 de minute ago