Categories: Actualitate

INTERVENȚII ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI ÎN CAZURI DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ ȘI ÎNCĂLCARE A ORDINELOR DE PROTECȚIE

Polițiștii din județul Hunedoara au intervenit, în ultimele zile, în mai multe cazuri de violență domestică și nerespectare a ordinelor de protecție. În toate situațiile, au fost dispuse măsuri legale pentru protejarea victimelor și tragerea la răspundere a persoanelor implicate.

În data de 03 ianuarie 2026, în jurul orei 18:20, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o femeie care a reclamat faptul că ar fi fost agresată fizic de soțul său.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că, pe fondul consumului de alcool, între cei doi soți a izbucnit un conflict, în urma căruia femeia ar fi fost lovită de bărbatul în vârstă de 27 de ani, domiciliat în comuna Ghelari.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie. Femeia a parcurs formularul de evaluare a riscului, iar răspunsurile oferite au indicat existența unui risc iminent, motiv pentru care polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, cu sistem electronic de supraveghere.

Totodată, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara a fost informat cu privire la eveniment, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

La data de 04 ianuarie 2026, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o femeie în vârstă de 50 de ani, din municipiul Deva, cu privire la faptul că un bărbat, de aceeași vârstă, din comuna Șoimuș, ar fi încălcat măsurile dispuse printr-un ordin de protecție aflat în vigoare.

Din verificările efectuate a reieșit că bărbatul a contactat telefonic persoana protejată și, ulterior, s-a prezentat la locuința acesteia, deși ordinul de protecție emis de Judecătoria Deva era valabil până la 13 ianuarie 2026. Femeia i-a permis accesul în locuință, iar pe fondul consumului de alcool a izbucnit un conflict verbal, în urma căruia bărbatul a distrus o boxă portabilă și un suport pentru încălțăminte.

Polițiștii au întocmit proces-verbal de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și distrugere.

La data de 05 ianuarie 2026, polițiștii Biroului de Ordine Publică Deva au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva și urmând a fi prezentat magistraților, în vederea luării măsurilor legale.

Recomandări preventive:

Polițiștii reamintesc că violența domestică este o infracțiune gravă și încurajează victimele să apeleze fără ezitare numărul de urgență 112. Consumul de alcool poate amplifica comportamentele violente, iar solicitarea sprijinului instituțional sau a consilierii de specialitate poate preveni escaladarea conflictelor.

Ordinele de protecție trebuie respectate cu strictețe, indiferent de acordul ulterior al persoanei protejate. Orice încălcare a acestora constituie infracțiune. Victimele sunt încurajate să sesizeze imediat autoritățile și să evite contactul cu persoanele împotriva cărora au fost dispuse astfel de măsuri.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frăția penalilor se pre­gătește să pună mâna pe o urbe din re­giune, ori cel puțin…

4 ore ago

Anchetatorii olandezi, mai inteligenți decât hoții. Trei ofițeri s-au dat drept comercianți de artă și au intrat în contact cu intermediarii hoților

Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor da­cice drept unul…

4 ore ago

Bulina albă

Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…

4 ore ago

Bulina neagră

Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.

4 ore ago

Atenție! SPEED, o acțiune a polițiștilor de la Rutieră!

Polițiștii rutieri desfășoară, în pe­ri­oa­da 13–19 aprilie 2026, acțiunea SPEED, parte a calendarului european ROADPOL,…

4 ore ago

Zeci de pensionari și copii au fost lăsați fără pensii și alocații de către un poștaș

Individul a băgat în buzunar aproape 90.000 de lei, banii care reprezentau pensiile a 73…

4 ore ago