În seara zilei de 16 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar amenința că se va sinucide.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, iar cu sprijinul membrilor familiei au reușit să pătrundă în locuința bărbatului, în vârstă de 25 de ani, din Petrila.
Prin dialog și intervenție promptă, aceștia au reușit să îl determine pe tânăr să renunțe la gestul său.
La fața locului au intervenit și echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și un echipaj de ambulanță, pentru acordarea sprijinului de specialitate.
Ulterior, bărbatul a fost condus în siguranță la sediul poliției, pentru continuarea verificărilor.
Ajunși la fața locului, salvatorii au găsit întreaga locuință inundată cu fum dens. În interiorul…
La fața locului, colegii noștri au găsit un singur autoturism, răsturnat, în interiorul căruia se…
Polițiștii hunedoreni, alături de reprezentanți ai autorității în domeniul pescuitului, au descoperit mai multe nereguli…
Suprafața de teren afectată a fost de aproximativ 10 hectare. Atragem atenția pe această cale…
Ne exprimăm regretul sincer pentru rezultatul înregistrat astăzi, înfrângerea suferită în fața celor de la…
Un grav accident rutier s-a produs astăzi, 10 aprilie 2026, pe DN66, în localitatea Sântămăria-Orlea,…