Politica si administratie

Interpelare pentru Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroşani

Solicit public Consiliului Judeţean Hune­doara să înceteze orice abuz şi orice pre­siune la adresa Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroşani, acolo unde, de circa trei ani de zile, se constată o ingerinţă de nepermis a politicului în activitatea teatrală. Problema a escaladat în această săp­tă­mână, când administraţia publică jude­ţea­nă din Hunedoara a nesocotit încă o dată legea, numind un inginer la conducerea Teatrului I.D. Sîrbu”, o persoană care nu a avut şi nu are nimic în comun cu actul artis­tic în ansamblul lui.
În tot acest timp, constat cu profundă în­grijorare că şefii Consiliului Judeţean Hune­doara nu par interesaţi să afle adevărul din spatele cortinei şi să rezolve problema presupusului prejudiciu de peste un milion de euro relevat de un audit comandat în 2017 chiar de această instituţie căreia i se subordonează Teatrul ”I.D. Sîrbu” din Pe­troşani.
Activitatea unui teatru, actul artistic nu pot şi nu trebuie să fie impietate de inge­rinţe politice, iar Consiliul Judeţean Hunedoara, ca şi coordonator al instituţiei, are obligaţia să vegheze la bunul mers al activităţii. Din păcate, în lumina evenimentelor din ultimii ani, reclamate de echipa de actori, în ceea ce priveşte Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” s-a întâmplat exact contrariul, inclusiv prin diminuarea constantă a bugetului pentru producţie artistică.
Acesta este tabloul care m-a determinat să iau poziţie publică şi să adresez, în urmă cu câteva zile, o interpelare în acest sens mi­nistrului Culturii, domnul Bogdan Gheor­ghiu. I-am solicitat domnului ministru Gheor­ghiu opinia Ministerului Culturii în ceea ce priveşte situaţia de la Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroşani. De asemenea, con­sider că se impune prezenţa, la instituţia de artă dramatică din Petroşani, a Corpului de Control al ministerului, pentru a verifica presupusele nereguli, nu doar financiare, ci şi de natură administrativă.
Este cu atât mai importantă lămurirea deplină a situaţiei de aici, dat fiind faptul că Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroşani are o bogată istorie şi este o instituţie de cul­tură reprezentativă şi importantă nu doar pentru municipiul Petroşani, unde are sediul, ci pentru întreaga Vale a Jiului şi chiar pentru judeţul Hunedoara.

Vetuţa Stănescu, Deputat PNL de Hunedoara
Preşedintele PNL Hunedoara

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura