Comunitate

Internet într-un cătun din vârful munţilor

Nu au un drum modern sau reţea de telefonie, însă vor avea acces la tehnologie, mai precis la Internet. Locuitorii din cătunul Dealul Babii din Vulcan vor intra în lumea modernă, după ce edilii au decis să le ducă Internetul în cătun, prin intermediul căruia vor putea să comunice cu lumea întreagă.

Rămâne însă de văzut câţi dintre locuitorii Dealului îşi vor putea cumpăra un calculator şi, mai ales, în cât timp vor învăţa să navigheze pe Internet. „Avem un proiect câştigat pentru introducerea Internetului în zona respectivă, deoarece reprezintă o modalitate de comunicare cu cei din municipiu sau din judeţ”, a spus Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.
Până una-alta, cetăţenii din Dealul Babii sunt total rupţi de lume şi civilizaţie. În cazul producerii unei catastrofe sau unui incendiu, aceştia pot comunica evenimentul doar cu ajutorul culegătorilor de ciuperci sau al trecătorilor prin zonă, pentru că la ei, telefonia fixă sau mobilă nu a ajuns încă. „Cunosc acest lucru şi de aceea am şi optat pentru introducerea internetului. Deci vom rezolva problema”, a mai precizat primarul. (M.Gânju)

2 comentarii la „Internet într-un cătun din vârful munţilor

  • Nu-i rau ! In felul acesta lumea arhaica a catunului mai intra si ea in rindul lumii moderne.Momirlanii nu vor mai motai pe la privegherea mortilor, ci isi vor alunga plictisul cu filme XXX,”folclorul” lady Gaga va fi asimilat si de Dealu Babii,iar daca tinem cont si de oportunitatile de afaceri (de pilda o partida de poker on-line) dezvoltarea zonei e garantata.S-a ales solutia cea mai ieftina,rapida si „populara” in locul consilierii localnicilor pe probleme de agro-turism,acces la fonduri europene de dezvoltare a micilor afaceri de productie in gospodarii,…Asa ca de-acum cu un simplu „Enter”, peste capul lor se va revarsa cornul abundentei.Domnul Ginju a omis sa pomeneasca faptul ca meritul apartine de fapt vice-primarului de Vulcan,Angela Stoica,vicesa de DB,cum i se spune,si care a crescut (e drept cam mult,atingind proportii care depasesc standardele rasei umane),cu lapte si cas de Dealu Babii,care acum au fost inlocuite cu Cola si hot-dogs.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura