Categories: Eveniment

Înţelegerea amiabilă s-a transformat în dosar penal

 

O tamponare în urma căreia au fost avariate două autoturisme a luat  o întorsătură neaşteptată după ce a apărut, la câteva ore dela accident, şi o victimă.
Totul a avut loc pe DN 66, între Haţeg şi Călan, iar victima este o tânără de22 de ani. Aceasta a mers la Spitalulu Orăşenesc Haţeg, iar medicii au anunţat poliţia. Fata din Hunedoara, pasageră într-unul dintre autoturisme, a fost rănită uşor. „Un tânăr de 21 de ani, din municipiul Lupeni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, din direcţia Haţeg spre Călan, la km 182+200 m, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, carosabilul fiind umed, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu autoutilitara condusă de un tânăr de 25 de ani, din municipiul Hunedoara, care se deplasa din sensul opus de mers. Iniţial, în urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale, iar cei doi conducători auto au completat formularul de constatare amiabilă a evenimentului rutier şi au ridicat autovehiculele de la faţa locului”, a precizat IPJ Hunedoara. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală în acest caz. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

46 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

21 de ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

21 de ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

21 de ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

21 de ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

21 de ore ago