Categories: Comunitate

Întârzieri la eliberarea actelor de identitate la Deva

Persoanele care au depus cereri la Serviciul de Evidenţa Persoanelor Deva pentru eliberarea cărţilor de identitate după 11 august le vor primi cu întârziere. Într-un comunicat transmis de Primăria Deva se arată că această întârziere a fost cauzată de defecţiuni ale Sistemului Naţional Informatizat de Evidenţa Persoanelor (SNIEP).

„Din motive tehnice, SNIEP nu a funcţionat în parametrii normali sau chiar deloc în timpul orelor de program 08.00 – 16.30, începând din data de 11 august. Astfel că, nu s-au putut procesa cererile cetăţenilor în termenele stabilite la nivelul serviciului. Termenul legal de eliberare a unui act de identitate este de 30 de zile şi poate fi prelungit cu cel mult 15 zile de căte şeful SPCLEP”, se explică în comunicat. La această dată, termenul efectiv de eliberare a cărţilor de identitate şi a cărţilor de identitate provizorii este de şapte zile lucrătoare, dacă nu sunt necesare verificări suplimentare. Eliberarea vizelor de reşedinţă se face după trei zile lucrătoare.
Reducerea termenului pentru eliberarea actelor de identitate se poate obţine cerându-se acest lucru în audienţă la conducerea instituţiei, iar motivele trebuie să fie „TEMEINICE şi JUSTIFICATE”, arată reprezentanţii Primăriei Deva. Pentru eliberarea actului în regim de urgenţă nu se percepe nici o taxă în plus. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

România nu poate renunța la producția de energie înainte de a avea alternative funcționale

Salut inițiativa președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, de a promova un proiect de lege prin…

5 ore ago

Preşedintele Consiliului Județean cere o anchetă administrativă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. O bolnavă a fost purtată de la spitalul din Hunedoara la cel din Deva și înapoi

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a solicitat conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU)…

9 ore ago

Atenție la mesaje capcană!

Primăria Municipiului Deva NU solicită plata urgentă a taxelor și impozitelor prin SMS, WhatsApp sau…

9 ore ago

Șase noi ofițeri s-au alăturat echipei Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara și-a consolidat echipa prin încadrarea a șase noi ofițeri de…

9 ore ago

BULINA ALBĂ

  Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a demarat o campanie gratuită de…

9 ore ago

GURA LUMII

  În vremuri grele pen­tru toată lumea, într-un orășel din județ, un fost șef înflorește…

9 ore ago