Moţii îşi vor omagia eroii, sâmbătă şi duminică, la Dupăpiatră – Cheia.
Conducerea Primăriei Buceş invită pe toţi cei cu inima de român la manifestările cultural-patriotice şi religioase „Întâlnirea Moţilor cu istoria”- Dupăpiatră. Acestea vor debuta sâmbătă, începând cu ora 18,00. De fapt, este vorba de o seară distractivă petrecută cu foc de tabără, focuri de artificii şi discotecă. În ziua de duminică, va avea loc depunerea de coroane la „Crucea Iancului“, apoi parastasul eroilor. Ca de fiecare dată, vânătorii de munte din Brad vor reedita, într-un exerciţiu dinamic, ambuscada din 18-19 mai 1849, în care moţii conduşi de Avram Iancu au prins trupele maghiare în frunte cu maiorul Hatvany, în strâmtoarea de la Cheia, provocându-le grele pierderi. În continuare, se va desfăşura un spectacol folcloric, susţinut de Ansamblul de cântece şi dansuri „Crişana“ şi „Bihoru“ din Oradea.
Colegii noștri, plutonier Curtean-Kristof Petru Cristian, de la ISU Hunedoara, Detașamentul de pompieri Petroșani și…
Circ la post din regiunea cu lămpașe, după ce un angajat a avut tupeul să-și…
Radu Matei, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că, alături de un…
B. Maria din Petrila Pentru că a fost trimisă în judecată pentru lovire și alte…
Dezvoltarea relaţiilor economice şi instituţionale dintre judeţul Hunedoara şi parteneri din India a fost discutată,…
Magdalena Șerban Colectarea separată a textilelor post-consum a devenit obligatorie la nivelul UE, inclusiv în…