Categories: Comunitate

Întâlnire cu „Fiii satului” la Mada

Manifestarea „Fiii satului“ s-a desfăşurat, zilele trecute, în localitatea Mada, aparţinătoare comunei Balşa.

Clopotele bisericii au dat startul evenimentului, când toţi sătenii, cu mic cu mare, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, au participat la slujba religioasă, oficiată de parohul satului, Adinel Popovici. Slujba de Liturghie de la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” a căpătat o notă specială, prin prezenţa Preasfinţitului Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei. Au fost sfinţite apoi Casa Parohială „Ilie Tezviteanu“, precum şi monumentul ridicat în memoria eroilor căzuţi în timpul Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial, Căminul Cultural şi Şcoala Primară din localitate.

Bucuria revederii

Pentru a-i reuni pe cei plecaţi din Mada, s-a realizat un comitet special, care a trimis adrese de informare către primării şi consiliile parohiale, astfel încât, cei care îşi au originile în acest sat să se strângă, din nou, la Mada. „Doar uniţi, putem realiza ceva constructiv. Donaţiile au demonstrat acest lucru. Primăria a pus umărul ca, din puţinul buget local, să poată să-l drămuiască în aşa fel, încât să sprijine reparaţiile necesare drumului de acces în această zonă, cele aferente Casei Parohiale, Şcolii Primare şi Căminului Cultural”, a spus edilul-şef al comunei Balşa, Simion Meteşan.

Unul dintre principalii iniţiatori ai acestui eveniment, primarul oraşului Geoagiu, Simion Mariş, este mândru de reuşita de peste ani: „Este una dintre cele mai mari întâlniri din ultimii zeci de ani. S-au adunat aici peste 1.000 de oameni, plecaţi din Mada, de 30-40 de ani. Mă bucur foarte tare că nu ne uităm originile. Şi eu, la rândul meu, m-am născut şi am învăţat primele litere aici, în primii mei ani de şcoală. Am sprijinit acţiunea din tot sufletul şi o voi face în continuare”.

Folclor şi tradiţie

Interpreţi ca Eugen Mihăilă, Mariana Stoica, Cristian Fodor, Eugen Pistol, Mihai Petreuş şi Iosif Cioclodaşi au rezonat prin cântec cu publicul. Grupul instrumental „Germisara“ din Geoagiu a asigurat un acompaniament de excepţie, astfel încât, succesul spectacolului să fie asigurat pe deplin.

La finalul manifestării, sătenii puneau la cale ediţia de anul viitor.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Um­blă vorba prin ca­pitala…

o oră ago

Bulina neagră

Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.  

o oră ago

Bulina albă

Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…

o oră ago

Stop Construcțiilor! Noul Cod al Urbanismului blochează șantierele din țară. Arhitectul Dumitru Armășescu: Până nu se face o corectură, nu se mai poate construi nimic

Intrarea în vigoare a noului Cod al a­me­najării teritoriului, urbanismului și cons­truc­țiilor (Legea nr. 169/2026)…

o oră ago

Prima condamnare pentru fraudă la vot din județul Hunedoara. Ce pedeapsă a primit o pensionară din Hațeg

O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit pri­ma persoană…

o oră ago

Eleve de clasa a V-a din Orăștie, anchetate după ce au transmis live pe TikTok în timpul orelor de curs

Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…

o oră ago