Întâlnire cu artistul Mihai Mălaimare

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura RAO din București, organizează în 23 septembrie 2021, ora 1700, la Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or, un eveniment cultural de excepție: întâlnirea cu actorul și omul de teatru Mihai Mălaimare, care își va lansa cărțile Caleașca aurită și Statuia vivantă, ambele apărute în acest an la Editura RAO.

Adolescența și anii de studenție
Actor, regizor, profesor, director și fon­da­tor de teatru, Mihai Mălaimare s-a născut în anul 1950 la Botoșani, unde a urmat liceul. În 1969 a fost admis la IATC, secţia Actorie, absolvită în 1973, ca șef de promoţie. A ales apoi TNB, unde a jucat între anii 1973 și 1990. În 1990, împreună cu Anca Dana Flo­rea, a fondat Teatrul Masca, pe care l-a și con­dus până în 2015. Este și absolvent al secţiei Regie teatru, promoţia 1984, doctor în istoria teatrului din 1995, iar între anii 1984 și 1989 a fost profesor de Actorie în cadrul IATC. S-a remarcat, în paralel, prin rolurile interpretate în piese de teatru la radio și TV, și într-o serie de filme. Între 2000 și 2008 a fost deputat în Parlamentul Ro­mâniei, din partea PSD, membru al CNA (2008–2013) și membru al Consiliului de Ad­mi­nistraţie al TVR (1998–2000). A publi­cat volumele Maidane cu teatru (1998), De­misia (2004) și Şansa (2007).
Volumul intitulat, metaforic, Caleașca au­rită cuprinde pagini care evocă adolescența și anii de studenție la Institutul de Artă Tea­trală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, ac­tuala Universitate de Artă Teatrală și Cine­ma­tografică.
Mihai Mălaimare rememorează cu multă nostalgie, sinceritate și umor perioada 1969-1973, atmosfera acelor ani, des­păr­țirea de Botoșaniul natal și întâlnirea cu lu­mea teatrului, cu marii actori ai scenei ro­mânești din acei ani, profesori de mare pres­tigiu care i-au fost mentori: Moni Ghelerter, George Dem. Loghin, Dem Rădulescu, Zoe Anghel Stanca. Cu aceeași nostalgie sunt evo­cați colegii de institut care, asemenea lui, au devenit slujitori ai scenei românești. Mihai Mălaimare a absolvit institutul ca șef de promoție, împreună cu actrița Olga Delia Mateescu. Toți aceștia, profesori și studenți, par a se fi urcat într-o caleașcă aurită care i-a purtat în lumea plină de farmec a teatrului, iar titlul cărții a fost inspirat de această metaforă.
„Au fost cei mai interesanți cinci ani din viața mea. În totalitate. Un timp care nu se divide, curge pur și simplu, ca un fluviu care a adunat în drumul său tot ce se putea și acum se aruncă nebunește în mare”, măr­tu­risește Mihai Mălaimare.
A doua carte, Statuia vivantă, este o ple­doarie pentru această formulă teatrală, pentru extraordinara bogăție de semnificații și mesaje pe care le poate transmite statuia vivantă, această „cheie de boltă a teatrului stradal”, cum o consideră autorul cărții.
Întâlnirea cu omul de teatru Mihai Mălai­mare va oferi publicului prezent prilejul de a face cunoștință cu una dintre marile per­so­nalități ale teatrului românesc contemporan.

Ioan Sebastian Bara, manager

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

56 de minute ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

24 de ore ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

24 de ore ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

2 zile ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

2 zile ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

2 zile ago