Trei regiuni ale judeţului Hunedoara, de o frumuseţe aparte, au fost subiect pentru fotografi şi le-au adus premii la ediţia a XXI-a a Salonului Naţional de Fotografie deschis la Galeria Artelor Palatului Cercului Militar Naţional.
Straja, Retezatul şi Fundătura Ponorului au fost subiectul perfect pentru ca trei fotografi să obţină premiul întâi ori menţiuni la secţiunea ”Peisaj” din cadrul evenimentului. Astfel, premiul I a fost obţinut de Andreea Cira cu lucrarea ”Portal spre altă lume” realizată la Tăul dintre brazi, din Munţii Retezat. Premiul III la aceeaşi secţiune a fost obţinut de Adrian Valerică Darie cu o fotografie realizată pe Vârful Straja, din Munţii Vâlcan, lucrare denumită sugestiv ”The last”. Peisajul mirific din Fundătura Ponorului i-a adus o menţiune şi Anei Dumitru, lucrarea tinerei fiind botezată ”Din Rai”.
Salonul Naţional de Fotografie Fotogeografică – ediţia a XXI-a s-a deschis luni seară la Galeria Artelor a Palatului Cercului Militar Naţional, în cadrul evenimentului fiind decernate premiile competiţiei.
Lucrările fotografilor sunt cuprinse în catalogul Fotogeografica 2017, aici fiind incluse, pe lângă fotografiile premiate pe cele două secţiuni wildlife ori peisaj, şi cele mai reuşite lucrări din galeria foto a concursului. Salonul este deschis până pe 8 iunie şi reuneşte lucrări realizate de peste 180 împătimiţi ai artei fotografice din toată ţara.
Evenimentul s-a produs astăzi după amiază, iar pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului…
Vorbesc gurile rele că un edil din zona noastră s-a enervat rău după ce la…
Nicolas Thomas Philipps, elev la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din municipiul Hunedoara Pentru că a…
S.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi…
Trei ani de închisoare cu suspendare a primit individa pentru că a jefuit în plină…
Două case din localitatea Săcărâmb, comuna Certeju de Sus, au fost cuprinse, recent, de un…