După ce preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a spus că inspectorii ANAF ar fi avut un target de amenzi de 6 milioane de lei pe an, susţinând că aceştia au mentalitate de tip sovietic, deputatul PNL Lucian Heiuş (foto) susţine că social-democraţii aruncă asemenea informaţii neadevărate pe piaţă. Dragnea mai susţine că, după ce Legea Prevenţiei va intra în vigoare, lucrurile se vor schimba.
Un nume frumos şi… atât
„Nu există nici o normă a inspectorilor fiscali, se aruncă pe piaţă tot felul de informaţii neadevărate. Iar în ceea ce priveşte Legea Prevenţiei, nu ştim nimic de aceasta, nu am citit-o, pentru că… nu ne-a fost prezentată. Ministerul Finanţelor ar trebui să aibă un draft al acesteia, să se facă o dezbatere publică, apoi se vine cu ea în Parlament. Orice inspector fiscal lucrează după nişte reguli. Nu e vorba de norme. Nu ştiu ce va fi cu Legea Prevenţiei, dar se poate să fie doar un nume frumos şi atâta tot. Este bine să se reglementeze activitatea inspectorilor fiscali”, a declarat deputatul liberal Lucian Heiuş, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL.
Mai bine previi decât să amendezi
Parlamentarul PNL a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că Legea Prevenţiei nu va soluţiona, oricum, problemele din mediul de afaceri românesc. „Nu prin această lege rezolvăm problemele mediului de afaceri, ci prin simplificarea Codului Fiscal. Codul Fiscal are peste 1.300 de pagini, e prea stufos. Şi cei mai tari specialişti se încurcă în acest Cod. Eu consider că aici trebuie lucrat, la simplificarea Codului Fiscal. Să stabilim nişte reguli clare, de calcul, de deduceri, neimpozitarea profitului. Să se reglementeze procedurile interne foarte clar. Acum, acest lucru nu există. Inspectorul fiscal ar trebui să acorde asistenţă agentului economic, nu să-l amendeze. Este mult mai uşor să previi, decât să aplici amenzi. E ca în medicină, mai bine previi boala decât să o tratezi”, a afirmat parlamentarul PNL de Hunedoara.
Finanţist cu mare experienţă în domeniu, Lucian Heiuş susţine că îşi doreşte ca mediul de afaceri să fie un partener pentru inspectorii fiscali. „Ca liberal, îmi doresc ca oamenii de afaceri să aibă un mediu fiscal amabil, prielnic, inspectorii să fie bine pregătiţi, corecţi şi plătiţi corespunzător. Avem nevoie de un parteneriat şi nu de agresiune”, a adăugat deputatul liberal. (S. Popa)
A învățat din greșelile trecutului și pare gata de revanșă. A văzut că strategia adversarilor…
Victor Igărelu din Petroșani, multiplu medaliat Pentru obținerea medaliei de bronz la Campionatul European de…
Gavril B. din Lupeni, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată într-un nou dosar…
Bătaia de joc de peste 4 milioane de euro continuă. Este vorba de telecabina de…
Individul și-a lăsat și chiar încurajat copilul minor să conducă un autoturism pe drumurile publice.…
Recent, la sediul Poliției Municipiului Petroșani s-a prezentat un bărbat în vârstă de 56 de…