ComunitateFlash

Inspectorii fiscali au muncit cu folos anul trecut

Cristina Ghenea

Inspectorii hunedoreni de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) şi-au atins obiectivele propuse pentru anul trecut. Sumele atrase suplimentar la buget au fost cu 120 la sută mai mari decât în anul precedent.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DGFP Hunedoara, Liviu Beldean, în 2011, inspectorii au efectuat 1.327 de controale la persoanele juridice din judeţ. „Peste 600 dintre aceste controale au fost încrucişate sau au fost cercetări la faţa locului, alte 473 au fost inspecţii fiscale parţiale şi 178 au fost generale”, a precizat Liviu Beldean. Inspectorii care au desfăşurat aceste controale au avut în vedere respectarea legilor de către contribuabili, mai precis respectarea plăţii taxelor şi a impozitelor, dar şi legalitatea operaţiunilor pentru care agenţii economici au solicitat rambursarea taxei pe valoarea adăugată. „În 2011, a fost soluţionat un număr de 428 solicitări de rambursare sau restituire a taxei pe valoare adăugată. Din suma totală solicitată, în valoare de 34.959.000 de lei, s-a admis la rambursare şi restituire, suma de 29.307.000 de lei, iar restul s-a respins”, a adăugat reprezentantul DGFP Hunedoara.

Mai mulţi bani la buget
Ca urmare a acestor controale efectuate la persoanele juridice din judeţul nostru, suma de 261.576.000 de lei a intrat, pe tot parcursul anului trecut, în bugetul Statului. „Mare parte din această sumă vine din diferenţe de impozite şi taxe – mai precis 160.011.000 de lei, în timp ce 67.520.000 de lei reprezintă suma încasată din accesorii, 338.000 de lei este valoarea amenzilor date, iar 33.707.000 de lei sunt bani din confiscări. De asemenea, au fost diminuate pierderile fiscale cu peste 51 de milioane de lei”, mai precizează Liviu Beldean. Astfel, dacă în 2010, în bugetul general consolidat au intrat 118.792.000 de lei, în 2011, valoarea a fost cu 120 la sută mai mare, adică de 261.576.000 de lei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura