ActualitateFlash

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi-a prezentat bilanţul pe 2018.

Maximilian Gânju

Potrivit bilanţului prezentat în conferinţă de presă de colonelul Robert Vîţă (foto), şeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, pe parcursul anului 2018, nu mai puţin de 13.545 de jandarmi au fost prezenţi în stradă, la misiunile de menţinere a ordinii publice.

Nu au fost confruntări
Semnificativ este faptul că pe timpul misiunilor de asigurare a ordinii publice nu au fost înregistrate tulburări ale ordinii de drept sau confruntări între participanţii la manifestările publice şi forţele de ordine. Totodată, au fost executate 143 misiuni de intervenţie cu 13,49 la sută mai multe decât în anul precedent, pentru aplanarea unor conflicte, de sprijin la producerea unor situaţii de urgenţă sau în sprijinul Poliţiei.
În anul 2018 au fost executate 6.911 misiuni de menţinere a ordinii publice, la acestea participând 13.545 jandarmi, o parte dintre misiuni fiind alături de poliţişti, dar şi cu patrule independente. ”Toate aceste misiuni au dus la scăderea ratei infracţionalităţii stradale cu un procent de 6 la sută faţă de anul precedent şi creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, fapt rezultat din analizele întocmite în comun cu I.P.J. Hunedoara. De asemenea, jandarmii s-au implicat activ în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă în zona instituţiilor de învăţământ, unde au fost executate peste 1.000 de acţiuni independente la cele 36 de licee şi şcoli generale date în responsabilitate, care însumează peste 21.000 elevi din învăţământul preuniversitar”, a informat IJJ Hunedoara.

Misiuni antiteroriste
Jandarmii au desfăşurat alături de poliţiştii S.I.A.S. din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara, aproape 200 de misiuni, care au vizat obiective de importanţă deosebită, precum şi locuri cu public numeros, în scopul descurajării unor eventuale atacuri teroriste. Prezenţa jandarmilor s-a făcut simţită şi în staţiunile montane din judeţ, fiind executate 2.519 misiuni de menţinere a ordinii publice. Pe linia aplicării prevederilor legale au fost constatate 210 fapte de natură penală cu 187 autori identificaţi. De remarcat este că 131 fapte de natură penală au fost constatate în cadrul dispozitivelor independente, iar 79 au fost constatate în comun cu efectivele de poliţie sau alte instituţii. Jandarmii hunedoreni au dat 1.442 sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora fiind de peste 450.000 lei şi au executat 1.229 mandate de aducere, emise de către instanţele de judecată sau Parchetele de pe lângă acestea.

Centrul Integrat şi-a dovedit eficienţa
“Având la bază planul de colaborare promovat şi încheiat de Consiliul Judeţean Hunedoara, cu participarea altor instituţii, Centrul Integrat Judeţean de Intervenţie Hunedoara şi-a dovedit eficienţa în gestionarea situaţiilor de urgenţă şi a tuturor evenimentelor de interes operativ ce au apărut la nivelul judeţului în sistem integrat, în cadrul unei structuri operaţionale”, a subliniat şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.
În ceea ce priveşte protejarea fondului forestier, jandarmii au desfăşurat independent sau în cooperare cu alte instituţii 330 de acţiuni, pe timpul cărora au constatat 82 fapte ilegale (contravenţii şi fapte penale), au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 100.000 lei şi au ridicat în vederea confiscării 172 metri cubi material lemnos. De asemenea, au fost desfăşurate 147 de acţiuni pentru protejarea fondului cinegetic, pe timpul cărora au constatat 10 fapte ilegale care au constat în: nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor; practicarea vânătorii fără a fi înscris în asociaţia de vânătoare, vânătoarea în afara perioadelor legale de vânătoare şi braconaj cinegetic.
Potrivit colonelului Robert Vîţă, în judeţul Hunedoara a fost înfiinţat, în premieră naţională, un Detaşament de Jandarmerie Montană, care va deveni operativ din data de 15 ianuarie. În total, în cadrul Detaşamentului, vor fi 51 de militari care vor asigura misiuni în zonele Retezat şi Valea Jiului. În cadrul structurii au fost incluse şi posturile deja existente de jandarmi montani din staţiunile montane.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura