ActualitateFlash

Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, asaltate de voluntari . Proiectul „Voluntari din pasiune” continuă

Natalia Bumbac

Hunedorenii care doresc să participe alături de pompieri şi paramedici în intervenţiile de urgenţă se pot înscrie ca voluntari în cadrul structurilor ISU Hunedoara, prin proiectul „Voluntari din pasiune”, care continuă la nivel naţional.

Număr nelimitat de persoane
Numărul mare de persoane interesate de acest proiect i-a determinat pe cei de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) să permită înrolarea unui număr nelimitat de voluntari.
„Interesul crescut pe care cetăţenii l-au manifestat, încă de la lansare, faţă de proiectul «Voluntari din pasiune», a condus la reanalizarea posibilităţilor instituţionale şi identificarea soluţiilor care să permită înscrierea tuturor celor care doresc să se alăture echipajelor de intervenţie în misiunile specifice, fără ca accesul acestora să fie condiţionat de numărul locurilor disponibile”, a transmis ISU Hunedoara într-un comunicat. Proiectul a fost lansat în luna mai 2016, având ca scop: „valorificarea şi susţinerea activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităţilor pe timpul situaţiilor de urgenţă, dar şi pentru prevenirea lor”, arată ISU Hunedoara.

Ce conţine dosarul de voluntar?
Cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori trebuie să aibă între 16 şi 65 de ani şi să fie apţi din punct de vedere medical, să nu fi fost condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie şi să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.
„Dosarul candidatului trebuie să conţină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani”, se specifică în acelaşi comunicat. După parcurgerea unor programe de pregătire, voluntarii vor participa la diverse misiuni ale echipajelor de intervenţie. Mai multe informaţii despre activitatea de voluntariat în cadrul ISU Hunedoara pot fi aflate de pe site-ul instituţiei: www.isuhd.ro.
De amintit este faptul că în urma unor studii sociologice privind încrederea pe care cetăţenii o au în instituţiile de stat, pompierii se situează pe primul loc, cu o rată de încredere de aproximativ 90 la sută.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura