Magdalena Șerban
În baza celor prevăzute ca obiectiv în cadrul proiectul EXH2, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitatea Mineră și Protecție Antiexplozivă – INSEMEX Petroșani a achiziționat, în vederea dezvoltării infrastructurii utilizate în acțiunile de prevenire și combatere a riscurilor, un Microscop în Infraroșu dotat cu sistem de calcul pentru prelucrarea datelor și accesorii de preparare probe, în cuantum de 629.000 lei, astfel făcându-se încă un pas în extinderea capacității laboratorului de Protecția Mediului.
Microplasticul, inamicul invizibil din apă
„Aparatul este dedicat dezvoltării capacității de îmbunătățire a calității aerului și a apei în Valea Jiului, în contextul dezvoltării durabile și creșterea calității vieții. Va permite identificarea și analiza microplasticelor din bazinul hidrografic Jiul de Est, oferind o evaluare precisă a impactului acestora asupra mediului acvatic și implicit asupra sănătății umane. Aceasta va fi posibilă datorită utilizării celor mai moderne tehnici disponibile în domeniul analizei materialelor plastice”, a punctat dr. ing. George Artur Găman (foto), directorul general al Insemex Petroşani şi preşedintele de onoare al Asociaţiei Salvatorilor Minieri şi de Suprafaţă. Microplasticul reprezintă fragmente mai mici de 5 mm de plastic, invizibile ochiului uman, care și-au găsit deja un loc bine stabilit, de zeci de ani, în aerul pe care îl respirăm, în apa pe care o bem și în pământul pe care îl cultivăm. Descompunerea lui continuă până la particule suficient de mici pentru a fi asimilate de organismele vii. Provine din descompunerea articolelor mai mari fabricate din plastic precum ambalaje, PET-uri, materiale textile, dar și din abraziunea anvelopelor. O parte din această poluare a mediului rezultă din aruncarea necorespunzătoare a deșeurilor, dar poate fi și rezultatul furtunilor, al deversărilor de ape și al vântului, care transportă plastic – atât obiecte intacte, cât și microplastic – în râurile noastre.
Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…
În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…
Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…