Categories: ActualitateComunitate

INSEMEX Petroșani, în calitate de partener în proiectul european REM, a organizat o întâlnire la București

Magdalena Șerban
În calitate de partener la im­ple­men­tarea proiectului cu titlul ”REduction of Methane emissions from post mi­ning goafs to minimise their inflow into VAM” (Reducerea emisiilor de metan din lucrările miniere închise pentru a minimiza afluxul lor în aerul de ven­tilație), Institutul Național pentru Se­cu­ritate Minieră și Protecție Explozivă – INCD INSEMEX Petroșani a or­ga­nizat cea de-a doua întâlnire tehnică a consorțiului de cercetare, la București.

Cu implementare comună
„Proiectul, al cărui acronim este REM, se desfășoară pe o perioadă de 54 de luni (2023-2027) și beneficiază de fi­nan­țare prin intermediul Fondului de Cer­cetare pentru Cărbune și Oțel (RFCS) al Comisiei Europene, având o valoare totală de peste 21 de milioane de EURO, din care 50% reprezintă con­tribuția Comisiei, iar cea de-a doua ju­mătate constituind cofinanțarea din par­tea partenerilor. Consorțiul de cer­cetare care dezvoltă demersul cuprinde 6 parteneri, entități academice, ins­ti­tute de cercetare și agenți economici din Polonia, Spania și România, după cum urmează: Institutul Central Minier – GIG Katowice, Institutul Național de Cer­cetare pentru Petrol și Gaze INIG-PIB din Cracovia, Institutul Național de Cercetare pentru Geologie PIG-PIB din Varșovia, Compania minieră JSW SA, INCD INSEMEX Petroșani și Univer­si­ta­tea din Oviedo. Întâlnirile tehnice dintre parteneri se desfășoară de două ori pe an, prima dintre acestea și cea care a re­prezentat întâlnirea de start a pro­iec­tului, fiind organizată de coordonatorul din Polonia, la sfârșitul lunii martie a acestui an”, a comunicat dr. ing. Artur George Găman (foto), directorul ge­ne­ral al INSEMEX Petroşani şi preşedintele de onoare al Asociaţiei Salvatorilor Mi­ni­eri şi de Suprafaţă. Potrivit acestuia, consolidarea sau crearea unor contacte și parteneriate, implicarea în proiecte co­mune cu alte entități din sfera pro­fe­sională – atât pe plan intern cât mai ales extern, menținerea unei linii de update in­formațional și prezența la diverse ac­țiuni, întruniri, simpozioane și eveni­men­te științifice naționale și internaționale rămân în zona de interes a instituției. Asta, deoarece e foarte importantă des­chiderea către lume.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bilanț intervenții membri CJSU – 04.01.2026

  Autoritățile cu rol în gestionarea situațiilor de urgență și de asigurare a serviciilor publice…

9 ore ago

Intervenții membri CJSU Hunedoara

Urmare a precipitațiilor abundente înregistrate pe raza județului Hunedoara, la momentul de față situația în…

15 ore ago

ANUNȚ IMPORTANT!

Primăria Municipiului Deva pune la dispoziția cetățenilor o mașină destinată persoanelor aflate în nevoie. Persoanele…

15 ore ago

Doi frați din Beriu, reținuți în această dimineață pentru furturi din societăți comerciale

Doi frați, în vârstă de 24 și 25 de ani, din comuna Beriu, au fost…

18 ore ago

Primaria Hunedoara anunta ca se lucreaza şi pentru înlăturarea copacilor căzuţi sub greutatea zăpezii

Şi pentru astfel de situaţii puteţi apela acelaşi număr de dispecerat – 0757. 888.988.

18 ore ago