Categories: Actualitate

Insemex Petroşani, apreciat de Guvernul României

Magdalena Şerban

Recent, echipa de cercetători care a obţinut performanţe la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva a fost premiată în cadru festiv, la Palatul Victoria din Bucureşti, de către prim-ministrul României, Viorica Dăncilă (foto în mijloc), şi ministrul Cercetării şi Inovării, Nicolae Hurduc (foto în stânga). Printre aceştia s-au aflat reprezentanţi ai Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – Insemex Petroşani.

Brevetele câştigătoare vor fi puse în practică
„Aţi făcut cinste României prin succesul obţinut la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, cel mai prestigios eveniment mondial în domeniul inventicii. Comunitatea pe care o reprezentaţi are un rol determinant în modernizarea, dezvoltarea şi progresul societăţii. Sunteţi deschizători de drumuri şi munca dumneavoastră contribuie la creşterea economică şi schimbă în bine viaţa oamenilor. (…) Guvernul şi Ministerul Cercetării şi Inovării înţeleg pe deplin contribuţia pe care activitatea dumneavoastră o are la dezvoltarea României. De aceea, în Programul de guvernare am prevăzut măsuri menite să arate aprecierea pentru munca cercetătorilor şi să stimuleze investiţiile în acest domeniu”, a declarat Viorica Dăncilă, prim-ministrul României.
După cum se ştie, la cea de-a 47-a ediţie a Salonului Internaţional de Invenţii de la Geneva, la care au participat peste 800 de expozanţi din 42 de ţări, cercetătorii români au obţinut, pentru cele 30 de invenţii prezentate la standul României, 19 medalii de aur, 11 medalii de argint şi 31 de premii speciale decernate de către comisiile de jurizare internaţionale. Manifestarea a fost organizată sub înaltul patronaj conferit de Guvernul Federal Elveţian, statul şi oraşul Geneva, precum şi de Organizaţia Mondială pentru Proprietate Intelectuală – OMPI. Dacă anul trecut, specialiştii din Valea Jiului au obţinut, în urma participării, o medalie de aur şi un premiu special, şi acum şi-au menţinut performanţa.
„Institutul nostru a fost reprezentat la Geneva prin dr. ing. Marius Şuvar (foto în dreapta), cercetător ştiinţific gr. II, cu invenţia «Stand experimental pentru determinarea limitelor de explozie pentru vaporii lichidelor inflamabile», elaborată de un colectiv multidisciplinar de cercetători. Lucrarea a fost desemnată câştigătoare a Medaliei de Aur şi a unui Premiu Special din partea Association of Polish Inventors and Rationalizers. Aprecierea pe plan naţional şi internaţional a efortului ştiinţific pe care colectivul nostru îl depune în folosul cercetării constituie cea mai preţioasă recompensă. Mă bucur alături de colegii mei şi îi felicit de fiecare dată când am ocazia, pentru că rezultatele lor constituie un succes pentru întreaga comunitate şi societate în slujba cărora vor fi puse toate aceste invenţii de top. Astfel de momente de recunoaştere, aşa cum a fost festivitatea de la Bucureşti, încurajează activitatea ştiinţifică şi o plasează acolo unde îi este locul: la înălţime. După cum a declarat şi domnul ministru Nicolae Hurduc, în următoarea perioadă, Ministerul Cercetării şi Inovării va acorda o atenţie deosebită activităţilor de inovare şi transfer tehnologic, astfel încât rezultatele obţinute să nu rămână doar la stadiul de brevete şi articole ştiinţifice, ci să poată fi transpuse cât mai repede în practică”, a afirmat dr. ing. George Artur Găman (foto mic), directorul general al Insemex Petroşani.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

43 de minute ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

44 de minute ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

2 ore ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

5 ore ago

MINORĂ DIN DEVA, PROTEJATĂ DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE FOSTUL IUBIT I-AR FI DISTRUS UȘA LOCUINȚEI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 26 martie 2026, în jurul orei…

5 ore ago

CONFLICT ÎNTRE MAI MULTE PERSOANE ÎNTR-O LOCALITATE DIN HUNEDOARA: UN BĂRBAT A FOST REȚINUT DE POLIȚIȘTI

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în seara de 26 martie 2026, în jurul orei…

5 ore ago