Înlocuirea compasiunii cu nesimţirea

Ticăloase vremuri trăim! Amărâta asta de viaţă, cu calcule meschine interminabile, ne-a adus în situaţia în care nici noi înşine nu mai contăm în faţa noastră, ce să mai spunem de cei din jur.
Fundamental, compasiunea este un atribut uman care ne scoate din lupta pentru supravieţuire individuală şi aşază gândul în zona moralităţii, în zona în care sufletul ia cuvântul şi leagă oamenii între ei.
Nu am descoperit de ieri, de azi, lipsa de compasiune, de înţelegere faţă de necazul celuilalt, de frăţie omenească, dar parcă mai abitir, de la un an la altul, această înnegrire a sufletului creşte văzând cu ochii, precum sânii plasticaţi ai pipiţelor propuse ca model în viaţă. Vecinul, amicul, trăitorul din preajma noastră, ca şi noi, primeşte uneori darul nedorit al necazului. Dar vremurile în care trăgeai cu ochiul şi fugeai repede la el să-l ajuţi au trecut. Acum, triumfă reţete de genul „cum să fii suficient de tupeist şi nesimţit ca să reuşeşti în viaţă”.
Nimeni nu e mai bun educator în lipsa de compasiune decât politicianul român. Cu cinism, acesta trăieşte într-o crâşmăreală din care, ca la pişu, iese câte puţin în public, plângând, dar dintr-un motiv mult mai aproape de viscere. Să privim o reţetă de deplasare în teritoriu, de o zi, a unui parlamentar: două opriri, la şosea, între Bucureşti şi Deva, prima la o vodcă mică şi cârnăciori olteneşti, de zi grea, a doua la ciorbă de burtă şi grătar, de revenire; ajunge la destinaţie, o vodcă şi un aperitiv, cât timp discută cu colegii de partid ce i-ar plăcea presei să audă; un ceas surmenant cu presa, 10 minute strâns de câteva mâini pe stradă cu poze; tulburat de efort, merge la un virşlu şi o ciorbiţă uşoară; dacă nu pleacă spre Capitală, se mută la păstrăv la grătar, spre Retezat; dacă pleacă, mai îndeasă o cină târzie pe Valea Oltului, apoi un ceas, două, lângă autostradă, la un striptis mic; la Bucureşti, se drege cu un coniac, să fie apt când se trezeşte să meargă la Parlament, adică pe la 11… apt de un somn binemeritat în fotoliu; spre seară iese la TV şi ne spune cum compasiunea pentru popor l-a făcut să aleagă aşa grea meserie, iar unii dintre noi îl cred şi-i întorc „suferinţa” cu încă un vot. Ticăloase vremuri, cum spuneam!