Comunitate

Îngheţată cu iz de toxiinfecţie alimentară

Sorina Popa

Odată ce vremea s-a încălzit, în Deva şi în alte localităţi ale judeţului, s-au înmulţit tonetele cu îngheţată. Problema nu e asta, ci faptul că, de cele mai multe ori, aceste tonete comercializează deliciosul produs în mod total neigienic, existând pericolul real al producerii unor toxiinfecţii alimentare la consumatori. 

Fără apă, dar la găleată
Astfel, inspectorii sanitari de la Departamentul în Sănătate Publică au identificat, chiar în centrul municipiului Deva, o astfel de situaţie.
„Este vorba de o tonetă amplasată pe unul din trotuarele Bulevardului 1 Decembrie, în apropierea Pieţei Victoria, tonetă care nu este racordată la reţeaua de apă şi canalizare, motiv pentru care unitatea respectivă nu dispune de posibilităţi de spălare. În acest caz, amestecul de îngheţată se realizează într-o găleată. De asemenea, vafele nu sunt păstrate în casete închise. Una peste alta, cine cumpără îngheţată de aici, riscă să se îmbolnăvească de toxiinfecţie alimentară. Noi am solicitat suspendarea activităţii pentru această tonetă”, a declarat dr. Valeria Andreescu, director adjunct al Departamentului Control în Sănătate Publică, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara.
Potrivit inspectorilor sanitari, comercializarea îngheţatei neambalate, în lăzi frigorifice stradale nu este legală, ca atare, feriţi-vă să cumpăraţi din astfel de locuri.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura