Pentru a le putea permite cât mai multor persoane să beneficieze de un imobil în aceste blocuri, primăria a decis să îi taxeze dur pe cei care sunt rău-platnici. De aceea, au trecut la acţionarea lor în instanţă, executarea silită şi evacuarea din locuinţe. În acest fel, s-au eliberat câteva locuri, pentru care s-a impus repartizarea. S-au alocat cinci locuinţe sociale, trei convenabile şi a fost aprobată lista cu cei 23 de hunedoreni care vor primi locuinţe în blocurile ANL. Întrucât în ANL-uri sunt doar două spaţii libere, doar primi doi de pe listă vor fi norocoşi. De asemenea, trei cetăţeni şi-au exprimat dorinţa de a cumpăra imobilele în care locuiesc momentan cu chirie, cereri acceptate şi ele în şedinţă. „Au dreptul să solicite cumpărarea cei care nu au datorii la plata chiriei sau la asociaţia de proprietari, iar valoarea de vânzare se calculează raportată la preţul pieţei. Procedura presupune achitarea unui avans de 10 la sută din valoarea totală, iar restul se achită în rate, timp de cinci ani“, a precizat Dan Bobouţanu, viceprimarul municipiului Hunedoara.
În total, în municipiul Hunedoara sunt 740 de locuinţe de acest fel, dintre care 108 sunt în blocuri ANL. În prezent, toate imobilele sunt ocupate şi mai sunt aproximativ 200 de cereri în aşteptare. Într-o locuinţă socială, unde au acces cei cu o situaţie financiară precară, chiria este de până în 30 de lei. Pentru una convenabilă, care este de obicei pentru familiile cu venituri, chiria ajunge la 70 lei, iar în bloc ANL, între 60 şi 75 lei. (O.Mihnea)
Dictatoarea! E mare zâzanie într-o organizație de partid din județul nostru, susțin bârfitorii, după ce…
Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru că lucrează alături…
Ioan M., din Petroșani Pentru că riscă să ajungă în penitenciar, dat fiind faptul că…
O tragedie s-a produs pe Autostrada A1, în apropierea orașului Simeria, o tânără și fiica…
Magdalena Șerban A nins peste județ, dar nu peste tot neaua a stat la fel.…
Celebrăm un moment esențial din istoria noastră – Unirea Principatelor Române din 1859, un reper…
View Comments
Domnilor de la PHD respectati lista locuintelor convenabile...respectati ordinea..