Actualitate

Indivizii care au jefuit parcul fotovoltaic scapă de închisoare

Patru bărbați din Hunedoara au fost acuzați că au intrat în parcul foto­voltaic din localitatea Ghelari și au furat mai multe componente elec­­­tronice, dar și zeci de panouri foto­voltaice.
Procurorii i-au învinuit de furt cali­fi­cat și instigare. Hoții au fost surprinși de un angajat în timp ce furau com­ponentele și filmați, așa că la sosirea polițiștilor au recunoscut infracțiu­nile. Cel care i-a convins pe trei dintre in­cul­pați să fure panourile era chiar paz­nicul parcului foto­vol­taic. Acesta le-a spus celor trei com­plici că firma care deține parcul este în faliment și nu vor păți nimic. ”Pen­tru bunurile sustrase de pe terenul societății sus­men­țio­nate, paznicul, recte inculpatul (…) a primit sume de bani cuprinse între 800 și 1.000 lei”, se arată în dosarul de la Judecătoria Hunedoara.

Le-au pus la vânzare pe internet
Unul dintre inculpați a reușit să vân­dă o parte a panourilor în urma unor a­nun­țuri postate pe OLX, iar anche­ta­torii au intrat pe fir. Așa au aflat locurile unde suspecții își țineau ”prada”. Ast­fel, polițiștii s-au dat drept clienți și au pretins că au ne­voie de un număr de 90 de panouri fotovoltaice și trei inver­toa­re, iar sub pretextul unei achiziții, s-au întâlnit prima dată cu inculpatul-vân­zător la Teliucu Inferior, de unde au încărcat într-o dubă un număr de 53 de panouri. Polițiștii au recuperat 11 in­ver­toare de curent și 128 panouri foto­vol­taice din cele 17 invertoare de curent și 138 panouri fotovoltaice sustrase. Judecătoria Hunedoara i-a condamnat pe hoți la pedepse cuprinse între 8 luni și 10 luni în­chisoare pentru furt ca­lificat. Ins­tanța le-a amânat aplicarea pedep­selor, dar soluția nu este de­finitivă. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Regiunea cu lămpașe – raiul vardiștilor și al șan­tajiștilor! Nimeni nu pare interesat să re­zol­ve…

44 de minute ago

Bulina albă

Andreea Dobre, din Lupeni Pentru că a creat senzație cu performanțele sale la concursul Vocea…

45 de minute ago

Bulina neagră

Mihai K., din Petroșani Pentru că a fost condamnat după ce a provocat scandal la…

45 de minute ago

I-a ucis câinele! Un bărbat de 46 de ani, din Ghelari, bănuit de comiterea faptei

Poliția Municipiului Hunedoara a fost se­sizată prin apel la 112 de către un bărbat care…

57 de minute ago

Bărbat din zona Devei, acuzat că și-a amenințat soția cu un pistol

Incidentul ar fi avut loc după o ceartă în familie. Individul, băut bine, a scos…

57 de minute ago

Bărbat de 68 de ani reţinut pentru violenţă în familie şi lipsire de libertate

Un bărbat a fost reţinut după ce Poliţia Municipiului Hunedoara a fost sesizată telefonic cu…

58 de minute ago