Indecizie la toate nivelurile

Dacă ar fi să găsesc un cuvânt care să descrie starea de fapt a politicii româneşti pe termen scurt, acest cuvânt ar fi indecizie. Indecizie la vârf, din cauza relaţiilor complexe care există între partidele politice sau facţiuni ale lor, afinităţi între PNL şi o parte din PDL, între PNL şi o parte din PSD, aspiraţia spre poziţia de lider al Opoziţiei, că al Puterii nu se pune problema. Este un fel de goană spre block-starturi care nu se văd încă, dar a căror existenţă este certă, cel mai târziu la orizontul anului 2012. Manevrele liderilor sunt precaute, deşi par hotărâte. Adversitatea este captată de Traian Băsescu şi Emil Boc, cu trimiteri explicite spre Roberta Anastase şi Elena Udrea. Asta, la nivel central.
Spre deosebire de politicieni, electoratul este împărţit în doar două tabere, la fel ca în vremurile de aur ale lui Ion Iliescu. Există fundamental două tipuri de electorat – pro şi anti-Băsescu, în mare măsură străin de înţelegerile subterane transpartinice. Din rândul acestui electorat se vor recolta, ca de obicei, dezamăgiţii. Cei care vor vedea vreun liberal pertractând cu un Videanu se vor întreba de ce a mai fost nevoie să fie ostracizat PDL. Crin Antonescu, considerat în acest moment cel mai calificat pentru o nouă rundă prezidenţială, va avea de înfruntat un Victor Ponta radicalizat, chiar dacă starea de fapt este cauzată de acel Pact pentru România, semnat de PSD şi PDL în 2009. 
Nu mai clar stau lucrurile pe plan local. Multiplele tabere din toate partidele nu sunt poziţionate decât la nivel pur declarativ, cu foarte puţine excepţii. În mediile informate, să spunem, se aşteaptă clarificări după alegerile din colegiul Haţeg. Doar unii dintre liderii locali au fost consecvenţi faţă de propriile formaţiuni politice, mergând, să spunem, pe linia clasică. Liberalii conduşi de Mircea Ioan Moloţ şi pesediştii lui Laurenţiu Nistor au candidaţi bine individualizaţi partinic. În rândul celorlalţi domneşte nu atât degringolada, cât mai ales, expectativa. Unii şi-au asumat toate riscurile, alţii au preferat fie balansul spre partidul fără candidat, PDL – cazul lui Daniel Răducanu, cel care se bazează aproape integral pe reputaţia proprie, căci partidul ar putea fi un balast eficient care să-l tragă la fund, fie lupta pe cont propriu, răniţi în amorul propriu de decizii pe care le-au considerat nedrepte – cazul Nicolae Timiş. Un altul, Mihail Rudeanu, încearcă marea cu degetul, susţinut de un partid neverificat în alegeri – UNPR. În imediata apropiere a liderilor, mulţi din eşalonul 2 aşteaptă să vadă ce se va întâmpla, ca să ştie unde să atace.
Singura certitudine este că vor ataca.