„La început, termenul inconştient s-a limitat să denote starea de refulat sau conţinuturi uitate. Chiar şi pentru Freud, care oferă inconştientului un rol activ – cel puţin metaforic –, inconştientul nu este decât locul unde se strâng conţinuturile uitate şi refulate şi are o semnificaţie funcţională numai mulţumită acestora. Pentru Freud, inconştientul nu are decât o natură exclusiv personală, deşi el era conştient de forma sa arhaică şi mitologică.
Un strat mai mult sau mai puţin superficial al inconştientului este, fără îndoială, personal. Eu îl numesc inconştient personal. Dar acest inconştient personal se sprijină pe un strat mult mai adânc, care nu derivă din experienţa personală şi nu este o achiziţie personală, ci una înnăscută. Acest strat mai profund l-am numit inconştient colectiv. Am ales termenul «colectiv», deoarece această parte a inconştientului nu este individuală, ci universală; în contrast cu psihicul personal, ea posedă conţinuturi şi moduri de manifestare mai mult sau mai puţin identice la toţi indivizii. Cu alte cuvinte, este identică la toţi oamenii şi, astfel, constituie un substrat psihic comun de natură suprapersonală, care este prezentă în fiecare din noi”. (Carl Gustav Jung, Arhetipurile inconştientului colectiv)
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara s-au întâlnit astăzi cu elevii dornici să…
Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…
Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…
Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Judecătoria Hunedoara a respins cererea ca neîntemeiată și a sancționat-o pe reclamantă cu suma de…
Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…