Actualitate

Incidenţă pandemică scăzută la spitalul din Brad

Magdalena Şerban

Pandemia nu pare să dea semne să se retragă prea curând, însă cu toate acestea, conducerea spitalului din Brad susţine că numărul cazurilor confirmate cu SARS-COV2 în ultima perioadă nu a crescut în ceea ce priveşte unitatea medicală, comparativ cu dinamica lunilor precedente.
„Sunt pacienţi care prezintă simptome, sunt tes­taţi, însă rezultatul e negativ. Toţi cei cu sus­piciuni sunt internaţi în zona-tampon până când vin rezultatele la teste. Dacă se pozitivează, sunt transferaţi la un spital desemnat suport Covid-19, iar dacă nu, sunt trimişi pe secţia de In­fec­ţioase. Poate fi vorba de pneumonie, de exemplu, simptomele putând oarecum induce ideea de coronavirus. De asta testarea e vitală şi obli­ga­torie la un prim semn. Deocamdată, confirmaţi au fost puţini în ce ne priveşte ca adresabilitate, iar faptul că panta nu este una ascendentă nu poa­te decât să ne bucure “, a precizat Ioan Cobori (foto), managerul Spitalului Municipal Brad.
Amintim că spaţiul-tampon amenajat în cadrul com­partimentului de Boli Infecţioase e format din patru saloane cu câte două paturi fiecare, fiind do­tate cu chiuvete proprii şi toalete mobile. Sunt des­ti­nate exclusiv internării pacienţilor cu suspiciuni de Covid-19, iar aici există două monitoare pentru funcţii vitale şi un aparat de ventilaţie mecanică,De asemenea, a mai fost implementat un circuit funcţional, cu cameră de decontaminare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura