Categories: Actualitate

Închisoare cu executare pentru gruparea de proxeneţi

Natalia Bumbac

Tribunalul Hunedoara a dat ieri sentinţa în dosarul în care cinci bărbaţi de la noi din judeţ şi din alte judeţe sunt acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat şi proxenetism. Aceştia au fost trimişi în judecată în noiembrie 2017 de procurorii DIICOT.

Cea mai grea pedeapsă a primit-o D. S., de patru ani şi 10 luni închisoare, pedeapsă la care au fost contopite condamnări mai vechi pe care bărbatul le avea primite în alte dosare. P. C. şi F. B. au fost condamnaţi la câte trei ani şi doi luni de închisoare. Ultimii doi, D. L. şi V. C. D., au fost condamnaţi la câte doi ani şi patru luni de puşcărie. Magistraţii au mai dispus confiscarea următoarelor sume de bani: 453.000 de lei, în solidar, de la S., P. şi B., 102.000 de lei de la L. şi 2.700 de lei de la D.. Totodată, instanţa a dispus menţinerea sechestrului asigurator asupra sumelor confiscate de la inculpaţi, circa 30.000 de lei. Hotărârea Tribunalului Hunedoara nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
Bordelul era „sală de forţă”
Reamintim cititorilor că în mai 2017, oamenii legii au organizat percheziţii la domiciliile membrilor reţelei de proxenetism. Patru dintre cei cinci indivizi au fost ridicaţi şi duşi la audieri, ulterior S., P. şi B. fiind trimişi în arest la domiciliu. Din datele procurorilor, începând cu anul 2017 S., P. şi B., au constituit un grup infracţional organizat având ca scop coordonarea unei reţele de prostituate, pe care le determinau să presteze relaţii sexuale pe bani. La acest grup infracţional au aderat şi ceilalţi doi indivizi. Aceştia nu aveau nici o sursă de venit, asigurându-şi banii necesari pentru existenţă din proxenetism. „Liderul grupului infracţional (S.) a coordonat acţiunile celorlalţi membri ai grupului. În sensul că îi însărcina pe suspecţi cu supravegherea tinerelor, le indica magazinele de unde să cumpere mâncare pentru a fi mai ieftină, se preocupa de închirierea de apartamente, de transportul dintr-un loc în altul, precum şi racolarea de clienţi prin promovarea pe site-uri de publicitate a unor anunţuri cu oferte de servicii sexuale”, se arăta în comunicatul DIICOT. Astfel, membrii grupului au închiriat diferite apartamente în judeţele Hunedoara, Alba, Vâlcea şi Caraş-Severin, de regulă pe numele fetelor, pentru a nu atrage atenţia asupra lor şi pentru a nu se putea stabili o legătură între ei şi prostituate. În funcţie de „veniturile” pe care acestea le obţineau, respectiv dacă nu câştigau destui bani, erau mutate într-o altă localitate.
Anchetatorii au mai constatat că proxeneţii foloseau un limbaj codat în discuţiile lor, respectiv: apartamentele în care se practica prostituţia erau denumite „sală de forţă” sau „seră”, iar prostituatele erau numite „antrenori” sau „muncitori”, atribuindu-li-se totodată nume de bărbaţi. Au fost identificate cinci adrese în Deva, unde tinerele practicau relaţii sexuale contra cost, un apartament în Alba-Iulia, două în Reşiţa şi unul în Râmnicu-Vâlcea.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

2 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

2 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

2 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

2 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

2 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

2 zile ago