ActualitateFlash

Închiriez uter, contra a 30.000 euro

Livia Botici

Lipsa banilor şi grija pentru ziua de mâine îi determină pe oameni să recurgă la acţiuni pe care, în alte ipostaze, nu le-ar face. Acesta este şi cazul a două hunedorence, una din Haţeg şi cealaltă din municipiul Petroşani, care pentru a se ridica din sărăcie, îşi pun la dispoziţie corpul, unor familii ce nu pot avea copii. Contra unei sume de bani, tinerele sunt dispuse ca, timp de nouă luni, să fie mame-purtător, pentru ca mai apoi, să dea copilul spre adopţie părinţilor biologici.

„Ne dorim un copil din tot sufletul”

Ca şi în orice afacere, ca totul să meargă bine, înainte de ofertă, trebuie să existe şi cel puţin o cerere. Aşa se întâmplă şi în cazul mamelor-surogat. În spaţiul virtual, zilele trecute am descoperit un anunţ al unei hunedorence, care, alături de soţul său, este dispusă să plătească o femeie, pentru a-i aduce pe lume copilul. „La vârsta de 25 de ani, la trei ani după ce m-am căsătorit cu soţul meu, am pierdut prima sarcină. Până la 30 de ani, am mai rămas însărcinată de trei ori, dar de fiecare dată, în luna a patra, sufeream un avort spontan. Deşi am făcut foarte multe analize şi teste, până la 42 de ani, cât am acum, nu am mai reuşit să am un copil, pentru că de fiecare dată pierd sarcina. Corpul meu nu acceptă în el un altul străin. Ne dorim un copil din tot sufletul, dar îl vrem să fie al nostru, nu să fie adoptat. Tocmai de aceea, am postat anunţul pe Internet, în speranţa că vom găsi o femeie care să dorească să îi fie implantat ovulul fecundat şi să ne aducă pe lume un copilaş. Clar, totul se va face pe bani, şi suntem dispuşi, în acest moment, să plătim şi 25.000 euro”, ne-a povestit Carmen, o femeie din Simeria.

„Pentru fetiţa mea, fac orice!”

De cealaltă parte a baricadei, stau Alina şi Claudia. Prima din Haţeg, cealaltă din Petroşani. Ambele au postat, pe Internet, anunţuri de mică publicitate, prin care fac public faptul că vor să fie mame-surogat, contra unei sume de bani. „Povestea mea este una destul de tristă. Am 22 de ani, părinţii mi-au murit, am o fetiţă de aproape trei anişori şi tatăl ei ne-a părăsit. Lucrez, ca vânzătoare şi am un salariu mic, de numai 1.000 lei, din care trebuie plătite toate cheltuielile, mâncarea şi hainele. Fetiţa are nevoie de multe şi, de cele mai multe ori, nu pot să i le ofer şi mă doare sufletul. Aceasta este singura mea şansă ca să îi ofer copilului meu o viaţă mai bună. Pentru ea, fac orice, dau viaţă chiar şi copilului altei femei. În anunţ, am cerut 30.000 euro, dar se poate negocia”, ne-a mărturisit Alina. În cel de-al doilea caz, situaţia este aproximativ identică. „Am o familie de întreţinut, soţul câştigă puţin iar eu la fel. Copilul nostru are patru ani şi are nevoie de multe lucruri. Cred că, dacă aş fi mamă-surogat, am putea ieşi din impas. Deocamdată, nu m-a contactat nimeni, dar aştept”, spune şi Claudia.

Legea nu pedepseşte mamele-purtător

Potrivit Ionelei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara, riscurile la care se supun familiile ce doresc ca urmaşul lor să fie născut de o mamă surogat, sunt foarte mari. „În momentul în care mama-purtător aduce pe lume copilul, este foarte posibil să se ataşeze de el şi să nu mai dorească să îl dea spre adopţie celor care au plătit-o. Riscul este extrem de mare, mai ales pentru că mama, care a purtat sarcina, are toate drepturile asupra copilului. Legal, ea este mama sa biologică. Ca şi cazuistică, până în acest moment, în judeţul Hunedoara, nu există nici o situaţie de mamă-surogat, care să fi şi dat naştere unui copil”, a declarat Ionela Lazăr, purtătorul de cuvânt al DGASPC Hunedoara.

Pe de altă parte, ambiguitatea acestei situaţii este dată şi de faptul că, în România, nu există nici un fel de lege care să interzică sau să legifereze activitatea de mamă-surogat. „Atât timp cât nici un act normativ nu interzice un lucru, înseamnă că el este permis. În România, în acest moment, nici una dintre părţi, nici mama-surogat, nici părinţii care solicită acest serviciu nu comit vreo infracţiune”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN avocatul Florin Radu.

One thought on “Închiriez uter, contra a 30.000 euro

  • Alina si Claudia, nu vi se pare ca vreti sa cistigati banii mai usor decit ceilalti ??
    Mai bine v-ati gindi sa faceti ceva treaba, sa va mutati poponetul si in alte parti decit regiunile cele mai sarace din tara.
    La virsta voastra daca nu vreti sa va prostituati (pentru ca vad ca ati ales o cale mai demna),urmatorul pas ar fi sa va ginditi la oarece munca.
    Daca nu va grabiti , vin altii din urma si va iau locul….!!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura