EvenimentFlash

Încercare de jaf armat în Deva

Andreea Lazăr

O casă de schimb valutar din Deva a fost „vizitată” de un bărbat înarmat şi cu cagulă. Acesta a ameninţat-o pe casiera unităţii cu un pistol, dar n-a putut să fure banii din casă şi a fugit înainte să rănească pe cineva.

Salvată de butonul de panică

Totul s-a întâmplat aseară, în jurul orei 20.00. Un bărbat cu cagulă pe faţă a intrat în casa de schimb valutar de la intersecţia Bulevardului Decebal cu strada Mihail Kogălniceanu şi a ameninţat-o pe angajată cu un pistol. Acesta a început să lovească cu pumnii şi picioarele în geamul de protecţie şi în uşa din interiorul după care se afla casiera, încercând să le spargă, pentru a ajunge la seiful cu bani. Femeia nu şi-a pierdut cumpătul şi a apăsat butonul de panică. Atacatorul, văzând că nu poate pătrunde în interiorul casieriei şi dându-şi seama că femeia a dat deja alarma, s-a speriat şi a fugit printre blocuri. „Am văzut un bărbat care a ieşit în fugă din casa de schimb valutar şi s-a ascuns printre blocuri. Avea cagulă pe faţă şi ţinea un pistol la piept”, a spus un martor.

Poliţiştii au demarat o anchetă

La locul incidentului, au ajuns imediat agenţii de pază, poliţiştii, jandarmii şi paramedicii SMURD. „Femeia nu a fost rănită. A suferit doar un atac de panică şi este în regulă”, a declarat paramedicul Mircea Oros. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au luat amprente şi au vizionat imaginile suprinse de camerele de luat vederi ale unităţii. „Suspectul este un bărbat înalt cu constituţie atletică. Avea faţa acoperită cu o cagulă în momentul în care a intrat în casa de schimb valutar şi încercăm să-l identificăm din imaginile surprinse de camerele video. Acesta avea asupra sa un pistol, dar nu ştim încă dacă era real sau nu. De asemenea, bărbatul a mai ameninţat doi oameni, care au intrat în casa de schimb în timpul tentativei de jaf”, a declarat comisarul şef Dan Goga, adjunct al şefului Poliţiei Deva.

Reamintim că patronul casei de schimb atacate, Sorin Dumitreasă, a mai fost victima unei tâlhării, în anul 2003. Atunci, Dumitreasă a fost atacat cu un levier în scara blocului de către basarabeanul Serghei Gorbunov, care i-a furat borseta în care se aflau 70.000 de lei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura