Începe modernizarea zonei Ardealul din Deva

  Oana Mihnea

Primăria municipiului Deva a semnat ieri ordinul de începere a lucrărilor la proiectul de amenajare a platformei Ardealul de pe Calea Zarandului. Valoarea totală a investiţiei este de 3.295.444,89 lei, din care 80.057,08 lei reprezintă contribuţia de la bugetul local.
Lucrările de modernizare se vor executa pe o suprafaţă de 4.000 mp, unde va rezulta un spaţiu de tip piaţetă, de formă circulară, care va avea în centru o oglindă de apă. De asemenea, la fel ca şi în Piaţa Arras, spaţiile verzi vor ocupa o suprafaţă însemnată, cu bănci pentru odihnă şi alei pietonale. În proiect mai este prevăzută o modificare privitoare la stâlpii de iluminat, care vor fi înlocuiţi pentru obţinerea unui sistem de iluminat modern, iar cablurile vor fi îngropate în pământ. „Cei 16 stâlpi vechi vor fi înlocuiţi cu 20 cu noul sistem de iluminat cu LED şi se va amenaja şi o pistă de biciclete în lăţime de 2 metri şi o lungime de 300 metri cât este piaţa, care de fapt, face obiectul unui alt proiect. Va mai exista şi o parcare cu 16 locuri lângă Calea Zarandului şi o fântână cu 12 jeturi, în jurul căreia vor fi amplasate mai multe bănci. Intră în acest proiect pentru modernizare şi trotuarul de vizavi, în lungime de 1.300 metri. Sperăm să avem o imagine mult mai bună pentru toţi turiştii care tranzitează oraşul“, a declarat Camelia Roşca, managerul proiectului din cadrul Primăriei Deva.
Modernizarea platformei Ardealul face parte din cele şase proiecte prevăzute pentru a fi finalizate până la sfârşitul acestui an şi are o durată de implementare de nouă luni. Obiectivul este acela de creştere a atractivităţii spaţiilor publice şi îmbunătăţirea gradului de confort urban. Sunt şase proiecte mici, dar care vor avea un impact mare asupra populaţiei. „Beneficiarii acestor lucrări vor fi toţi locuitorii Devei. La Piaţa Arras, lucrările au început deja, de astăzi încep şi în Piaţa Ardealului şi urmează Piaţa Dacia. Am vrut să venim dinspre centru înspre gară, pe care, din păcate, nu o putem rezolva, deşi arată dezastruos, pentru că nu s-a mai investit nici un leu în amenajarea sau igienizarea acesteia. Poate pe un proiect major, pe finanţarea 2015-2020, vom reuşi să rezolvăm şi alte zone, chiar piaţa gării, aşa cum o numim noi, pentru care avem câteva idei, trebuie doar puse în practică“, a precizat Petru Mărginean, primarul Devei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT DE 33 DE ANI DIN URICANI, ARESTAT PREVENTIV DUPĂ ÎNCĂLCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria…

9 ore ago

DOI TINERI DIN VULCAN, BĂNUIȚI DE COMITEREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA CERCETĂRILOR EFECTUATE

Activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au condus la identificarea și…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o ins­tituție publică a ajuns să-și sperie așa…

o zi ago

Bulina albă

Agentul șef principal Daniel Gapșea, criminalist la Poliția Orașului Uricani Pentru că a reușit să-i…

o zi ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că este acuzat că a încălcat din nou ordinul de…

o zi ago

Apă pură, din Masivul Retezat, pentru locuitorii comunei Hărău și o infrastructură modernă

Magdalena Șerban A fost emis ordinul de începere a lucră­rilor pentru modernizarea și înființarea surselor…

o zi ago