Începe ecologizarea la ECO SID

Aleşii locali hunedoreni au aprobat, ieri, modificarea unei hotărâri prin care Consiliul Local a contractat un împrumut în valoare de 11 milioane de lei, pentru cofinanţarea unor investiţii. Este vorba de finalizarea asfaltării unor străzi din municipiu şi de ecologizarea a 20 de hectare din terenul societăţii ECO SID.

Viorel Arion, primarul municipiului Hunedoara, susţine că proiectul de ecologizare va fi finalizat în 19 luni de la demararea lui. „Vor fi ecologizate 20 de hectare, în apropierea Castelului Corvinilor. Suma necesară se ridică la opt milioane de euro, fonduri europene şi o parte, care încă nu ştim cât este, cofinanţarea primăriei. Vor fi 49 de parcele pe care le vom da, gratuit, în folosinţă, pe o perioadă de cinci ani, pentru că sunt fonduri europene şi aşa suntem obligaţi să procedăm. De fapt, va fi aici un parc industrial. De asemenea, va fi construit, tot în cadrul acestei investiţii, un centru de afaceri”, a declarat edilul şef al Hunedoarei. Lucrarea a fost deja pusă pe SEAP, urmând să se organizeze licitaţia în acest caz. În mod sigur, la cum se procedează în asemenea situaţii, investiţia va demara doar peste câteva luni. (S. Popa)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

AMENDĂ ȘI MATERIAL LEMNOS CONFISCAT ÎN URMA UNOR ACȚIUNI DE COMBATERE A DELICTELOR SILVICE

Polițiștii au desfășurat, în data de 16 martie a.c., mai multe activități pe linia prevenirii…

5 minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că la o firmă care ajută pensionarii în special se întâmplă lucruri u­râte.…

16 ore ago

Bulina albă

David Miklos, membru al echipei RavenTech HD Pentru că a obținut premiul Leadership Award Finalist,…

16 ore ago

Bulina neagră

E.C., din comuna Lăpugiu de Jos Pentru că a fost reținut, fiind cercetat pentru nerespectarea…

16 ore ago

Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara: Solidaritatea nu este un slogan. Pentru noi, este responsabilitatea fundamentală a statului față de cetățenii săi

Președintele Consiliului Județean Hu­ne­doara, Laurențiu Nistor, a declarat că dez­voltarea României nu poate fi construită…

16 ore ago

Parcul fotovoltaic de la Hărău e finalizat! Urmează punerea lui în funcțiune

Magdalena Șerban Să ai posibilitatea de la Dumnezeu să folosești resursele date, iar de la…

16 ore ago