Categories: Actualitate

Începe distracţia la Straja şi Parâng

Mii de turişti sunt aşteptaţi începând de astăzi, marţi, să-şi petreacă sărbătorile de iarnă în cele două staţiuni de schi din Valea Jiului.
Salvamontiştii, cabanierii, operatorii instalaţiilor de transport pe cablu, dar şi cei care întreţin pârtiile de schi din Straja şi Parâng aşteaptă miile de turişti care ajung în staţiunile montane din Valea Jiului. Sute de turişti au urcat în staţiuni încă de ieri, iar astăzi şi mâine se preconizează că instalaţiile de transport pe cablu vor funcţiona la capacitate maximă. Majoritatea cabanierilor din cele două staţiuni şi-au vândut pachetele pentru Crăciun. Preţurile sunt la fel ca în anii trecuţi, iar dacă turiştii aleg să petreacă întreaga perioadă de sărbători, adică până după Anul Nou, îşi pot negocia reducerea pentru pachet, care ajunge şi la 15 procente din preţul total.
„Acum încep să urce pentru Crăciun şi va fi foarte mare înghesuială. La Parâng nu vor mai fi cozi la instalaţiile de transport, pentru că sunt două, iar noul telescaun poate transporta mai mulţi turişti decât s-ar putea aduna într-o oră”, spun cabanierii din Parâng. Pe vechiul telescaun, la un transport pot fi duse cel puţin 100 de persoane, iar pe TS3, inaugurat la finele lunii noiembrie, peste 1.000 de persoane pe oră. Instalaţiile vor funcţiona până la căderea întunericului, pentru ca oamenii să nu rămână în drum de sărbători. Şi în Straja a fost pornită instalaţia de transport pe cablu şi drumul a fost curăţat, pentru ca turiştii să poată ajunge confortabil în staţiune. Atât în Straja, cât şi în Parâng, se poate schia. Preţurile bune atrag turişti şi din staţiunile de schi renumite din ţară. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

2 zile ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

2 zile ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

2 zile ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

2 zile ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

2 zile ago