Categories: Sport

Încep Jocurile Mondiale de gimnastică aerobică

Jocurile Mondiale reprezintă, într-un fel, cealaltă fațetă a Jocurilor Olim­pice, constituindu-se într-un mo­ment sportiv internațional extraordinar, care se desfășoară la fiecare patru ani, în anul de după Olimpiadă.

Calificările, anul trecut
Organizate pe parcursul a 11 zile, sub conducerea International World Games Association (IWGA), o organizație non-profit care este compusă din 37 de fe­derații sportive internaționale și re­cu­noscută de CIO, Jocurile Mondiale re­pre­zintă apogeul pentru 4.000 dintre cei mai buni sportivi ai lumii în 36 de sporturi unice, multidisciplinare, gene­rând o expunere la nivel mondial pentru sporturile din program, precum și o scenă foarte vizibilă pentru sportivi din peste 100 de țări.
Peste 600 de medalii vor fi acordate, inclusiv 200 de aur pentru campioni. Jo­curile Mondiale 2022 vor genera, con­form organizatorilor, un impact eco­nomic estimat la 256 de milioane de dolari. Cu ocazia celei de-a 40-a ani­ver­sări a Jocurilor Mondiale, aceasta va fi prima ediție a evenimentului care va fi găzduită în Statele Unite de la inau­gu­rarea lor, de la Santa Clara, California, în 1981. Peste 4.000 de sportivi, așadar, intră în competiție de marți, 12 iulie. Competiția de gimnastica aerobică se va desfășura în Legacy Arena, aici fiind prezenți și 11sportivi români care vor concura pe 12-13 iulie în probele de Grup, Trio, Cuplu și Aerobic Dance. Ca­li­ficările au avut loc anul trecut, doar primii 6 clasați obținând biletele pentru concursul din Statele Unite. România, Italia și Ungaria sunt singurele țări cu reprezentanți în toate cele 4 probe.
Daria Mihaiu și Mirela Frîncu, ambele legitimate la LPS Cetate Deva, Miruna Iordache, Sarmiza Niculescu, Sandra Dincă, Gabriel Bocșer, Daniel Țavoc, Mihai Alin Popa, Darius Branda, Leonard Manta și Antonio Surdu vor participa la o competiție la care România a câștigat, începând cu 2001, 15 medalii (5 de aur, 8 de argint și 2 de bronz).
Gimnaștii vor fi însoțiți de antre­noa­rea Mădălina Cioveie, asistenta me­dicală Petra Teleman și de arbitrele Alina Drăgan și Cristiana Spînu. Șefa delegației este Maria Fumea, membru al Comitetului Executiv al FIG.
Pentru veteranul Gabriel Bocșer, lan­sat în marea performanță de la LPS Cetate Deva, este a doua participare la Jocurile Mondiale. În 2017 a câștigat medalia de argint la Grup, alături de Andreea Bogati, Dacian Barna, Marian Broței și Lucian Săvulescu.
Federația Internațională de Gimnas­tică include Jocurile Mondiale în ace­eași grupă valorică cu Campionatele Mon­diale și Jocurile Olimpice de Tineret.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

2 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

2 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

2 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

2 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

2 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

2 zile ago