Categories: Actualitate

Incendiu la înălțime

Şapte persoane, între care şi un copil, au fost evacuate, ieri, de la etajul 9 al unui bloc de locuinţe din municipiul Vulcan, iar alţi 20 de locatari au reuşit să părăsească la timp imobilul, după ce la etajul a şaptelea al clădirii a izbucnit un incendiu.
„În momentul producerii evenimen­tu­lui, în locuinţă nu se afla nicio persoană, însă salvatorii au evacuat şapte locatari de la etajul 9, printre care şi un minor, iar alţi 20 de locatari s-au autoevacuat, fiind evaluaţi medical la faţa locului de către paramedicii SMURD”, a informat Inspec­toratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
La sosirea forţelor ISU Hunedoara, in­cendiul care a cuprins apartamentul se manifesta violent, extinzându-se şi la balconul acestuia. La faţa locului s-au deplasat două auto­speciale de stingere cu apă şi spu­mă, autoscara mecanică şi echipajul SMURD Vulcan.
Echipajele operative au lichidat in­cen­diul şi astfel a fost limitată propagarea focului la celelalte apartamente. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj destul de cunoscut de pe la noi…

19 ore ago

Bulina neagră

S.A., din municipiul Deva Pentru că a fost prins că a încălcat ordinul de protecție,…

19 ore ago

Bulina albă

Alexandru Ioan Rusan, elev la Colegiul Naţional “Decebal” din Deva Pentru că s-a numărat printre…

19 ore ago

Sorin Grindeanu prezintă planul PSD pentru România: comasarea localităților, desființarea a 100 de instituții și blocarea creșterii taxelor

Președintele Partidului So­cial Democrat (PSD), Sorin Grindea­nu, a detaliat prin­ci­pa­lele direcții strategice pe care formațiunea…

19 ore ago

Furt de curent de aproape 30.000 de lei în Lupeni, rămas fără vinovat: Tribunalul a refuzat să-l pună la plată pe proprietarul imobilului

Un bărbat din municipiul Lupeni a scăpat definitiv de plata unor des­păgubiri de aproape 29.000…

19 ore ago