Categories: Actualitate

Incendiu devastator în Petroşani

Maximilian Gânju

Cinci familii au rămas fără un acoperiş deasupra capului, după ce una din locuinţe a luat foc, iar flăcările au cuprins şi restul caselor. Pompierii spun că este unul dintre cele mai mari incendii produse în acest an. Hidranţii din cartierul Colonie erau doar de decor.

Aveau saci cu haine vechi

Prăpădul s-a pornit ieri, în jurul orei 15, iar oamenii au încercat să stingă singuri flăcările până la sosirea pompierilor, însă efortul lor a fost în zadar. Nici măcar cele cinci autospeciale de pompieri ajunse în scurt timp la locul dezastrului n-au putut stăvili focul, decât după mai bine de patru ore de muncă. Din primele date, incendiul ar fi izbucnit de la bucătăria uneia din locuinţe şi s-a propagat cu repeziciune, dat fiind faptul că oamenii aveau în curte, lângă casă, mai mulţi saci cu haine vechi şi încălţăminte, pe care le foloseau pe post de combustibil. Deşi, lângă casele cuprinse de incendiu, se afla un hidrant, pompierii au constatat că era doar de decor, nefiind alimentat la reţeaua de apă, ceea ce le-a îngreunat şi mai mult munca.

A rămas pe drumuri

Dezastrul a nimicit şi casa unei bătrâne de 75 de ani, Ana Ion, iar focul era cât pe ce să-i ia viaţa. Femeia era singură în casă şi a ieşit în curte să hrănească un căţel pe care-l avea în gospodărie. Atunci a văzut flăcările care îi cuprinseseră casa. „Ce să mă mai fac mamă, nu ştiu ce o să mă fac. Îs singură şi pensia mea se duce toată pe medicamente. Cine o să mă ajute să-mi fac iar casa, nu ştiu cine. Am ieşit afară să dau la căţel şi am văzut focul. Până am fugit eu, m-au prins flăcările şi m-au ars un pic pe mâini şi faţă, da am scăpat. Casa n-a scăpat şi nu ştiu dacă o mai fi ceva bun înăuntru”, spune femeia cu ochii înlăcrimaţi. Bătrâna nu va rămâne pe drumuri, dau asigurări edilii din Petroşani. „Noi am ajutat toate familiile care au suferit pierderi în urma incendiilor. Vom face la fel şi în acest caz şi-i vom ajuta pe oameni cu sume de bani sau, în limita posibilităţilor, cu ce mai este nevoie”, a declarat viceprimarul municipiului Petroşani, Claudiu Cornea.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Transport public ecologic pus în funcțiune în Valea Jiului. Green Line devine realitate

Consiliul Județean Hunedoara anunță punerea în funcțiune a sistemului de transport public ecologic din Valea…

o oră ago

PIERDERE

Pierdut Certificat de Inregistrare Seria B nr.4052575.

4 ore ago

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu (titularul proiectului)

CONSILIUL JUDETEAN HUNEDOARA anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu…

4 ore ago

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor: Prioritatea mea este sănătatea hunedorenilor

Consiliul Județean Hunedoara a investit masiv în sistemul de să­nă­tate și în acest an. Preșe­din­tele…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Pădure fără uscături nu există zice o vorbă şi descrie perfect si­tuaţia dintr-o instituţie din…

2 zile ago

Alte microbuze școlare repartizate în comunele hunedorene

În urmă cu câteva zile a avut loc ultima ședință ordinară a Consiliului Județean Hunedoara…

2 zile ago