Încă un pas mare spre dezvoltarea Ținutului Pădurenilor

Magdalena Șerban

Reabilitarea drumului DJ 708D Feregi – Poiana Răchițelii – Vadu Dobrii se va face de către Consiliul Județean Hunedoara, în curând, acest demers urmând să creeze o mare des­chidere pentru întregul Ținut al Pădurenilor. Este un deziderat al unu­ia dintre primarii din zonă, mai exact a celui din Cerbăl, Mircea Claudiu Costa, care a solicitat sprijin con­ducerii județene.

Pentru întreaga comunitate
„Dacă în urmă cu cinci ani eram în teren, alături de o echipă a Consiliului Ju­dețean Hunedoara, zilele trecute am primit undă verde pentru reabilitarea drumului DJ 708D Feregi – Poiana Răchițelii – Vadu Dobrii. Îi mulțumesc președintelui CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, și ad­ministratorului pu­blic Costel Avram pentru im­plicare. La ora ac­tuală, acest drum este de pământ, în ciuda faptului că este atât de im­por­tant pentru Ți­nu­tul Pădurenilor și im­plicit pentru comuna Cerbăl. Sunt trei sate, adică Feregi, Merișoru de Munte și Poienița Tomii, care pentru a putea ajunge la primărie tre­buie să coboare la Deva, apoi să vină la Hunedoara și din Hunedoara să urce la Cerbăl. Cele trei sate sunt așezate pe un alt deal. Așa că după ce acest drum va fi reabilitat, accesul oamenilor va fi mult mai facil. Și, totodată, des­chi­de­rea va fi una mai mare. Atunci, și dins­pre Deva se va putea ajunge în Ținutul Pădu­renilor foarte ușor, pe un drum normal. Plus că sunt foarte mulți din Arad și Timiș care și-au achiziționat te­re­nuri aici, pentru a-și construi case de vacanță. Nu va mai fi nevoie să oco­lească. Lucrările vor începe în curând și mă bucură faptul că am fost înțeleși de autoritatea județeană, explicând dole­an­țele noas­tre legate de drum și cât de necesară e o infrastructură modernă pentru a crește potențialul turistic al zonei. De altfel, am mai lansat o rugă­minte, și anume de a interveni și asupra drumului județean de la Poiana Răchițelii la Vadu Dobrii, pentru a se face des­chiderea și către comunele Bunila și Lunca Cernii. În acest mod, se creează un circuit. Dau un exemplu: pleci din Deva și poți ajunge în Lunca Cernii, poți apoi cobori pe la Toplița și să ajungi la Cinciș”, a transmis edilul din Cerbăl, Mircea Claudiu Costa, re­cunos­cut ca un promotor al Ținutului Pădurenilor.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

18 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

18 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

18 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

18 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

18 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

18 ore ago