Ieri, la sediul Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, primarii şi reprezentanţii primăriilor din judeţ au semnat, în cadru oficial, Documentul de Poziţie privind sistemul integrat de management al deşeurilor. Evenimentul marchează inserarea în dosarul de finanţare a ultimului document necesar.
După câteva întârzieri datorate unor consilii locale care s-au tot învârtit în jurul cozii până să aprobe acest acord ce conţine detalii şi reguli generale ale funcţionării sistemului integrat de management al deşeurilor, adică ce se învârte în jurul deja celebrei gropi ecologice de la Bârcea, Documentul de Poziţie a fost semnat ieri de marea majoritate a primarilor, respectiv reprezentanţilor consiliilor locale hunedorene. Din partea CJ Hunedoara, documentul a fost semnat de vicepreşedintele Ioan Rus.
Aşadar, odată ce documentul a fost semnat, dosarul de finanţare va putea fi trimis Ministerului Mediului, apoi la Bruxelles. Cu aceasta se încheie o etapă din realizarea marelui proiect de groapă ecologică, un proiect care va rula suma de 70 de milioane de euro.
Avantaje pentru toată lumea
Şeful Agenţiei de Dezvoltare Intercomunitară care gestionează acest proiect uriaş, Ioan Prip, ne-a declarat că va fi una dintre cele mai importante realizări din judeţul nostru. „Este important să observăm că suntem printre puţinele judeţe în care toate unităţile administrativ-teritoriale fac parte din aceeaşi structură de dezvoltare, sunt parte integrantă a acestui mare proiect. Realizarea acestui sistem integrat de management al deşeurilor va însemna nu numai alinierea la standardele europene, ci şi o mulţime de avantaje, atât pentru locuitorii judeţului, cât şi pentru localităţi, pentru primării şi societăţi. Datorită apariţiei acestui sistem, vor putea fi desfiinţate vechile gropi de gunoi, neconforme, în prima etapă, cele de la Orăştie şi Deva, care oricum nu puteau să mai funcţioneze aşa. Apoi, este de menţionat că, prin acest sistem, se stabilesc preţuri unice, diferenţiate doar între urban şi rural”, ne-a declarat Ioan Prip.
Următorul eveniment important din parcursul acestui proiect va fi, în cel mult două luni, semnarea contractului de finanţare.
*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, în două cauze distincte, doi bărbați bănuiți…
La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…
Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…
Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…
Un bărbat de 34 de ani, din Petroșani, a fost reținut în urmă cu puțin…