Magdalena Șerban
Dacă în privința comunelor mici, toată lumea s-a obișnuit cu ideea că abia s-a rezolvat ca să aibă arondat medic de familie, în cazul celor mari, ar trebui să fie activ și serviciu stomatologic. Nu de alta, dar lumea e sătulă să fie pusă pe drumuri, cu dureri și neajunsuri. Surpriza vine dinspre Crișcior, acolo unde puterea exemplului stă într-o doctoriță care nu și-a lăsat comunitatea în care s-a născut, pe mâna cabinetelor de la oraș.
Din centru universitar, la tratarea celor de ,,acasă ”
Se împarte între Cluj-Napoca și meleagurile sale de baștină, comuna Crișcior. Nu că i-ar fi ușor, dar și-a promis că va face asta pentru că amintirea timpurilor în care s-a născut și a crescut aici, dar stomatologia nu era un serviciu medical permanent, a urmărit-o ani întregi. Acum, vrea să răsplătească aceste locuri cu implicarea sa. Are toată priceperea și pregătirea necesară să aducă stropul de bine de care cei cu necazuri dentare au nevoie. ,,Sunt medic stomatolog în Cluj-Napoca, dar nu mi-am lăsat comuna în care m-am născut și în care am bunici. Până în clasa a VII-a, inclusiv, am făcut școala la Crişcior. Îmi amintesc că atunci când eram copil, aici era un medic stomatolog, dar după ce a plecat, a fost tare greu. Oamenii erau nevoiți să meargă la Brad sau la Deva, ca să fie tratați și nu de multe ori rămâneau dezamăgiți. Mi-am dorit foarte mult să ajut și să le ofer o alternativă chiar la ei acasă. Sunt foarte deschiși și vor să înțeleagă și să aleagă ce consideră mai bine pentru ei. Sincer, eu mă gândeam că mulți o să fie adepți doar ai lucrărilor dentare, însă deja sunt documentați și optează pentru implanturi, parte fixă. Eu fac tot, inclusiv segmentul de implantologie. Doar dacă e nevoie de CT trebuie să-l facă la Brad. În rest, absolut totul se face în cabinet. Eu lucrez cu un tehnician dentar de la Cluj. Vin două zile pe săptămână la Crișcior, adică joia și vinerea – de dimineața până seara. Mai nou, vin și miercurea. Am pacienți chiar și din Deva și Brad. Sunt mulți pacienți și încerc să-i cuprind pe toți. Pe viitor, am în perspectivă extindere, ținând cont de valul mare de solicitări, dar în momentul de față vreau să mă concentrez doar pe ce e aici. Sunt multe cazuri când oamenii nu au dinți, au nevoie de lucrări protetice, refacerea celor vechi care nu mai sunt în regulă și implanturi și lucrări pe implanturi. Am pacienți și copii. Lucrez pe bază de programări, dar se întâmplă să fiu sunată și pentru că e o urgență și omul vrea să știe cum poate alina durerea până ajunge în cabinet. Le las și aici contactul meu – 0743/206.363”, a transmis dr. Călina Maria Floruța, medic stomatolog generalist.
Era absolut necesar
Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră l-a pus pe un amic să-i…
Ciprian Achim, primarul comunei Lelese Pentru că, deși modernizează satele din fonduri europene, luptă pentru…
S.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…
Magdalena Șerban Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan atrage atenția asupra a două aspecte esențiale, chiar…
Magdalena Șerban Deși multe par doar promisiuni de campanie, nu toți edilii sunt la fel.…
Magdalena Șerban În timp ce prin orașe, mall-urile au luat locul șezătorilor, iar de Crăciun,…